Expertul bulgar Svetoslav Bencev de la Asociaţia Bulgară de Petrol şi Gaze a comentat incidentul de la Crevedia, în emisiunea „Bulgaria, Europa şi lumea în atenţie”, transmisă de postul de radio Focus. „Incidentul din România s-a petrecut când GPL a fost transferat dintr-o cisternă într-alta, lucru care nu trebuie să se întâmple, transmite Focus News, citată de Rador.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Nici în Bulgaria nu se procedează astfel şi practic este absolut interzis, tocmai din cauza acestui potenţial risc existent şi daunelor foarte grave. De obicei, astfel de riscuri se asumă atunci când există un beneficiu financiar. În acest caz, nu pot spune dacă a existat (un astfel de beneficiu, n.r.), dar în Bulgaria, cu mulţi ani în urmă, a fost depistat un caz similar, în care se făcea transfer dintr-un camion în altul. Staţia respectivă a fost închisă.

Transferul de combustibil dintr-un camion în altul nu era contabilizat de sistemul de control fiscal al Agenţiei Naţionale de Venituri şi, în consecinţă, TVA-ul putea fi evazionat. Factorul principal este financiar”, a comentat Bencev.

Analize Economedia

Hidroelectrica logo
armament-romania
utilitati, electricitate, energie
Angajați, recrutări
inflatie
aparare militari
baraj Hidroelectrica
joburi, oameni, persoane, agitație, aglomeratie, locuri de muncă, muncă, angajatori, stradă
Neptun Deep
bursa, investitii, indici, cresteri, scaderi, investitori
calcule buget
Biserica fortificată din Bierțan) de Kayle Kaupanger
Economii, Bani, Tineri, Pușculiță
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume

Potrivit expertului, problema în România este că nu a existat un control: „Au apărut informaţii privind legături ale proprietarului benzinăriei cu primarul oraşului, ceea ce vorbeşte poate despre un fel de ‘umbrelă’ asupra acestei staţii GPL, dar acest lucru va fi în continuare clarificat de organele de control şi anchetă din România. Aceasta este într-adevăr întotdeauna o combinaţie foarte periculoasă – să faci ceva ce nu trebuie făcut, sub ‘umbrela’ instituţiilor de control”, a subliniat Bencev.