Autoritățile române n-au tragere de inimă când vine vorba de a sancționa oligarhii ruși sau, în general, de a aplica sancțiuni împotriva sistemului dictatorial condus de Vladimir Putin, afirmă Tom Keatinge, director fondator al Centrului pentru Finanțe și Securitate la Royal United Services Institute (RUSI), într-un interviu pentru Context.ro.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

“Nu este o surpriză. Țările care sunt cele mai angajate sunt cele de la graniță – statele baltice, Cehia, Polonia (…) Apoi, una sau două dintre țările nord-europene: Țările de Jos, determinate; Finlanda, determinată. Adică, au o graniță uriașă cu Rusia, bineînțeles (…) Motiv pentru care am crezut că România va fi mai vizibil angajată. Nu e”, a declarat expertul internațional pentru Context.ro.

“Și am fost frapat în timpul vizitei noastre la București de săptămâna trecută de măsura în care lucrurile sunt foarte discrete în România. Pentru o țară care se află în prima linie, pentru o țară care a primit mulți refugiați ucraineni, cineva a spus, nu știu, nu-mi amintesc limba română, dar cineva a spus că există o expresie în română despre târâtul pe burtă (a merge pe burtă n.red.)”, a adăugat Keatinge, care spune că acesta va fi subtitlul raportului misiunii: „<<Târâtul pe burtă în România>>, pentru că asta face România. Și nu cred… nu cred că e un lucru neapărat corect”.

Analize Economedia

Hidroelectrica logo
armament-romania
utilitati, electricitate, energie
Angajați, recrutări
inflatie
aparare militari
baraj Hidroelectrica
joburi, oameni, persoane, agitație, aglomeratie, locuri de muncă, muncă, angajatori, stradă
Neptun Deep
bursa, investitii, indici, cresteri, scaderi, investitori
calcule buget
Biserica fortificată din Bierțan) de Kayle Kaupanger
Economii, Bani, Tineri, Pușculiță
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume

Keatinge spune că nu are o analiză aprofundată, pentru că vizita sa în România a durat doar două zile, “dar era mai puțină energie acolo”: “Mai puțină energie decât am așteptat, cunoscând istoria și geografia României și legăturile între România și Rusia. Era o senzație că lucrurile sunt pe stil vechi. Am văzut o abordare ca și cum eram înainte de 2022 (înainte de invazia Rusiei în Ucraina n.red.)”. 

Pe de altă parte, expertul internațional declară că “România susține sancțiunile și nu face probleme cum face Ungaria. Sunt multe lucruri pozitive acolo”. 

Citește integral pe Context.ro.