Exportul de gaze către Ungaria se face la 100% din capacitatea conductei

gaze, aragaz, foc Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Exportul de gaz catre Ungaria era, în dimineața zilei de 14 septembrie, de 6,8 milioane de metri cubi, adică la maximul capacității conductei Arad – Szeged, potrivit datelor interactive Transgaz. Mai târziu, in jurul orei 13.00, a coborât la 6,7 milioane mc, foarte aproape de maxim.  Acest export este în mare parte gaz românesc care pleacă la unguri, în principal de la Petrom.

Mai exportăm către Ucraina, 4,3 milioane mc, și către Republica Moldova, 0,3 milioane de mc, dar acesta este doar tranzit de gaze.

Intrările de gaze, adică indicatorul import, sunt de 10,6 milioane de mc, totul din ruta sudică, via Bulgaria (prin două puncte, Giurgiu și Negru Vodă – n.r.). Parte din aceste cantități rămân în țară și parte tranzitează către RM și Ucraina.

Analize Economedia

software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR

Stocarea în depozite continuă, în limita a 10 milioane mc pe zi, deși depozitele au trecut de 90% grad de umplere.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: