Exporturile Antibiotice Iaşi au crescut, în ultimii cinci ani, cu 66%, atingând în 2024 un nivel de 253 milioane de lei, aproximativ 38% din cifra de afaceri totală, a anunţat compania, într-un comunicat de presă transmis, vineri, Agerpres. 
În perioada 28 – 30 octombrie, Antibiotice Iaşi a participat la CPhI Worldwide 2025, cel mai important eveniment dedicat industriei farmaceutice globale, desfăşurat la Frankfurt, în Germania. 
“Participarea constantă, timp de peste 20 de ani, a companiei la CPhI Worldwide reprezintă un element esenţial al strategiei de extindere internaţională, facilitând dezvoltarea relaţiilor comerciale şi identificarea de noi oportunităţi pe pieţele externe”, precizează compania. 
Potrivit sursei citate, Antibiotice Iaşi şi-a consolidat poziţia pe pieţele externe, ceea ce a condus la o creştere constantă a vânzărilor în ultimii ani. Evoluţia a fost determinată de intrarea pe noi teritorii europene (Italia, Spania, Polonia, Cehia şi Slovacia), precum şi de menţinerea unei prezenţe solide în pieţele tradiţionale ale companiei, în Marea Britanie, Ţările de Jos, Danemarca, Vietnam, Canada şi SUA. 
“Participarea Antibiotice la CPhI Frankfurt reconfirmă angajamentul nostru de a rămâne conectaţi la tendinţele globale ale industriei farmaceutice şi de a consolida relaţii durabile într-un context internaţional dinamic, care cere adaptare rapidă. Interesul tot mai mare pentru substanţe active, produse injectabile şi topice evidenţiază relevanţa portofoliului nostru şi potenţialul de colaborare. Valorificăm expertiza echipei noastre pentru a dezvolta parteneriate strategice şi a transforma inovaţia în soluţii reale, dedicate îmbunătăţirii sistemelor de sănătate la nivel global”, a declarat, în comunicat, directorul general al Antibiotice Iaşi, Ioan Nani. 
 
Ediţia din acest an a CPhI Worldwide de la Frankfurt a reunit peste 2.400 de expozanţi şi a atras mai mult de 62.000 de vizitatori din 160 de ţări.
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
Vinerea trecută, preşedintele României, Nicuşor Dan, a vizitat Antibiotice Iași și a declarat că diplomaţia românească ar trebui să ajute compania să vândă mai mult, el precizând că a discutat acest lucru cu managerul societăţii în vizita sa la Iaşi.
”Am discutat cu domnul director (Ioan Nani – n.r.) cum poate să facă diplomaţia românească să ajute compania să vândă mai mult şi cum putem să optimizăm banii europeni şi schemele de ajutor pentru a aduce valoare adăugată cât mai mare”, a afirmat preşedintele Nicuşor Dan.
El a felicitat conducerea companiei pentru faptul că a avut viziune managerială şi că a supravieţuit unor perioade economice complicate.
”E o firmă cu tradiţie, care a depăşit momentele din anii 1990. Antibiotice a supravieţuit, alţii nu. Antibiotice a avut o viziune managerială şi e remarcabil că vorbim de o companie românească care e lider mondial pe un anume produs. Este de remarcat că se gândeşte la cercetare şi că investeşte în acest domeniu. Ştie să lucreze cu fonduri europene şi se dezvoltă într-un context actual. Ştie să se uite la viitor”, a afirmat Nicuşor Dan.

 
																													 
													 
													 
													 
													 
													 
													 
													 
													 
													 
													 
													 
													 
													 
													 
													 
													 
													 
													 
													 
													 
													 
													 
													 
													 
													 
													 
													 
													 
													 
													 
						 
						 
						 
						 
						