Bilanţul Fiscului în 2023: peste 77.000 de verificări fiscale şi antifraudă și obligații fiscale nedeclarate de 10,62 miliarde lei

bani, lei, finante, financiar, deficit bugetar Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

În 2023, inspectorii ANAF au efectuat 77.129 verificări fiscale și antifraudă (inspecții fiscale, controale antifraudă, verificări documentare) în cadrul cărora au identificat și recalculat obligații fiscale datorate bugetului de stat în cuantum de 10,62 miliarde lei, din care mai mult de jumătate reprezintă TVA, potrivit unui comunicat de presă privind bilanțul ANAF de anul trecut.

„Aproximativ 70% din obligațiile fiscale identificate de inspectorii ANAF au fost generate în domeniul industriilor prelucrătoare, comerțului (cu ridicata și amănuntul), reparării autovehiculelor și motocicletelor și construcții. De asemenea, pierderea fiscală înregistrată de contribuabili a fost redusă cu 4,81 miliarde lei și au fost identificate abateri pentru sancționarea cărora au fost dispuse amenzi şi confiscări în cuantum de peste 206 milioane lei”, se arată în comunicarea ANAF.

Analiza de risc fiscal care a fundamentat verificările fiscale și antifraudă a avut în vedere criterii precum scăderea cuantumului taxelor și impozitelor declarate în domenii care au înregistrat creștere economică în anul 2022, față de anul 2021, diminuarea impozitului pe profit/impozitului pe veniturile microîntreprinderilor cu sponsorizări/mecenat/burse private, cu sume care depășesc cuantumul legal de deductibilitate, sau activitatea economică generatoare de venituri a organizațiilor nonprofit și omiterea declarării obligațiilor fiscale aferente.

„Raportul ANAF pe 2023 arată că abordarea a fost una constructivă, activitatea de control fiscal fiind ultima pârghie pentru realizarea conformării la declarare. Inspectorii au adoptat abordarea personalizată și progresivă a formelor și acțiunilor de control fiscal. În 2024, noutatea este adusă de faptul că rezolvăm cele mai importante probleme legate de analiza volumelor mari de date, pentru obţinerea rezultatelor precise în timp util. Implementarea SAF-T, a sistemului de facturare electronic, a sistemului caselor de marcat electronice, dar și a altor sisteme avansate de analiză, precum și integrarea acestora, va duce la optimizarea analizei de risc. Vom vorbi despre o altă coerență a datelor/informațiilor declarate prin intermediul declarațiilor fiscale de către contribuabil cu datele din contabilitatea acestuia, astfel încât să poată fi identificați contribuabilii cu risc fiscal. Sinergia între toate aceste sisteme va rafina întregul proces de inspecții, astfel încât să se poată acționa țintit în zonele în care se manifestă cele mai mari fenomene de evaziune fiscală”, a explicat ministrul Marcel Boloș.

Conform ANAF, pentru îmbunătățirea gradului de conformare voluntară la declararea și plata taxelor și impozitelor, în 2023 au fost comunicate contribuabililor 12.558 notificări de conformare emise de structurile de inspecție fiscală, pentru riscuri fiscale totale calculate la 1,1 miliarde lei. De asemenea, au fost transmise 10.424 notificări emise de structurile antifraudă fiscală către persoane fizice care au încasat ramburs un cuantum total de 860 milioane lei, prin intermediul furnizorilor de servicii de curierat. Notificările au vizat depunerea Declarației unice privind impozitul pe venit.

ANAF transmite că desfășoară în prezent două tipuri de acțiuni pentru încurajarea creșterii conformării voluntare la declarare a contribuabililor și prevenirea și combaterea evaziunii fiscale:

  • emiterea Notificării de conformare – document prin care se transmite contribuabililor, care ar urma să fie selectaţi pentru efectuarea inspecției fiscale, riscurile fiscale identificate, în scopul reanalizării situației fiscale și îndeplinirii obligațiilor fiscale conform prevederilor legale, ori a clarifica riscurile fiscale notificate, după caz;
  • verificarea documentară, care constă în analizarea situaţiei fiscale de fapt a contribuabilului, atât pe baza documentelor existente la dosarul său fiscal, cât şi pe baza oricăror informaţii şi documente relevante transmise de terţi sau deţinute de ANAF.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: