Florin Cîțu, despre angajarea soțului Vioricăi Dăncilă la Transgaz: Am cerut să văd condițiile în care s-a derulat acel concurs. La Finanțe, pentru concursul viciat, documentația a fost trimisă la DNA

Cristinel Dăncilă și Viorica Dăncilă - InquamPhotos Octav Ganea Foto: Cristinel Dăncilă și Viorica Dăncilă - (InquamPhotos / Octav Ganea)

Premierul Florin Cîțu a declarat, miercuri, că a cerut o informare pentru a afla condițiile în care s-a derulat concursul prin care soțul fostului premier Viorica Dăncilă, Cristinel Dăncilă, a fost angajat consilier la compania cu capital majoritar de stat Transgaz.

„Am cerut informații, acolo a fost un concurs pe care domnul respectiv înțeleg că l-a câștig. Am cerut o informare să văd dacă există vreun element suspect la acel concurs. Am cerut o informare la secretarul general al guvernului să aflu exact condițiile în care s-a derulat acel concurs”, a spus premierul.

Florin Cîțu a reamintit de un concurs viciat de la Ministerul Finanțelor. „La Ministerul Finanțelor a fost un concurs care a fost viciat și toată documentația a fost trimisă către DNA. Mă uit și aici”, a mai spus prim-ministrul.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Economedia a scris luna trecută că Cristinel Dăncilă, soțul ex-premierului PSD Viorica Dăncilă, a fost angajat consilier la compania cu capital majoritar de stat Transgaz. El a fost angajat în urma unui „examen”, a declarat pentru Economedia.ro Ion Sterian, directorul general al Transgaz.

„Este inginer petrolist și avem nevoie de expertiză tehnică. La această etapă a trecut concursul pentru consilier, dar vreau să îl folosim în domeniul său de activitate. Angajarea sa nu are nici o legătură cu doamna Viorica Dăncilă”, a mai spus Ion Sterian.

Cristinel Dăncilă a ocupat timp de 12 ani poziția de director în divizia Exploatare şi Producţie din OMV Petrom – sucursala Argeș. El a supervizat operaţiunile de extracţie a produselor petroliere ale OMV Petrom în judeţele Argeş, Dolj, Olt, Gorj şi Teleorman.

El nu a putut fi contactat de reporterii Economedia.ro pentru a da mai multe detalii despre noul său loc de muncă.

Transgaz este principala companie de transport al gazelor naturale din România și operează sistemul principal de gazoducte, acționând ca un monopol în această piață. Statul român deține 58,5% din acțiunile companiei prin intermediul Secretariatului General al Guvernului.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: