FMI lansează un nou fond pentru a sprijini reformele economice şi financiare din Ucraina

FMI Sursa foto: © Deanpictures - Dreamstime.com

Fondul Monetar Internaţional (FMI) a anunţat marţi că a lansat în mod oficial un nou fond fiduciar pentru a sprijini reformele economice şi financiare din Ucraina, în următorii cinci ani, obiectivul fiind de a obţine 65 milioane de dolari de la ţările donatoare, transmite Reuters, citat de Agerpres.

Fondul de dezvoltare a capacităţilor Ucrainei a fost lansat la Kiev cu resurse iniţiale de 16,5 milioane de dolari, furnizate de Ţările de Jos, Slovacia, Letonia, Japonia şi Lituania.

Planul prevede alocarea a 27,5 milioane de dolari pentru sprijinirea domeniilor cheie din agenda de reforme a autorităţilor de la Kiev, acestea fiind armonizate cu Mecanismul de finanţare extinsă acordat Ucrainei, în valoare de 15,5 miliarde de dolari.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Printre domeniile care vor fi sprijinite se află: reformele fiscale, politica monetară, politicile din sectorul financiar, politicile anticorupţie, elaborarea şi diseminarea datelor, pregătirea şi asistenţa tehnică pentru cadrul macroeconomic.

Resursele vor ajuta la acoperirea operaţiunilor FMI de dezvoltare a capacităţilor în perioada 2024-2028, a precizat FMI, un important creditor internaţional al Ucrainei.

Senatul SUA a adoptat marţi un pachet de ajutor de 60 de miliarde de dolari pentru Ucraina şi fonduri pentru Israel şi Taiwan, dar proiectul de lege este sortit eşecului pentru moment, întrucât republicanii din Camera Reprezentanţilor refuză să-l examineze în forma actuală.

Boardul FMI a aprobat o tranşă de 900 de milioane de dolari pentru Ucraina în luna decembrie 2023 şi a îndemnat şi alte ţări şi donatori să îşi respecte promisiunile de asistenţă, care anul trecut s-au ridicat la 122 de miliarde de dolari. Recent, a fost aprobat un pachet UE în valoare de 50 de miliarde de euro.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: