Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri și-a propus în acest an ca țintă acordarea a 50.000 de garanţii. Se lansează patru programe noi

banca, credit, calcule, calculator Sursa foto: Pexels

Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri și-a propus în acest an ca țintă acordarea a 50.000 de garanţii, faţă de aproximativ 38.000 anul trecut, a declarat, joi, preşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), Florin Jianu, citat de Agerpres. Jianu este şi preşedinte al Consiliului de Administraţie al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM). Instituția a lansat în dezbatere publică patru programe noi.

“Lansăm astăzi în dezbatere publică patru noi programe care susţin sectorul producţiei în România, sectorul construcţiilor, agricultura şi mediul rural, precum şi inovaţia în Întreprinderile Mici şi Mijlocii. Fondul Naţional de Garantare a Creditelor are ambiţia de a da 50.000 de garanţii faţă de aproximativ 38.000 cât au fost date anul trecut. Aceste patru noi programe aduc valoare adăugată în economie şi extind plaja beneficiarilor la alte forme de organizare – PFA, întreprinderi individuale, profesii liberale. Avem nevoie de cât mai multe forme de organizare să treacă într-o etapă superioară. Suntem într-o perioadă extrem de dificilă cauzată de această criză energetică şi noi ne-am asigurat că în programele pentru IMM-uri sunt puse cheltuieli eligibile cu privire la alinierea obiectivelor de mediu pentru îmbunătăţirea eficienţei energetice. Partea de digitalizare este inclusă în toate aceste programe. România va beneficia de foarte multe fonduri în perioada următoare atât din PNRR, cât şi cadrul financiar multianual 2021 – 2027”, a subliniat Jianu la evenimentul de lansare a celor patru programe guvernamentale pe care FNGCIMM urmează să le implementeze în anul 2022.

Potrivit organizatorilor, cele patru programe – IMM Prod, Rural Invest, Garant Construct şi Innovation – sunt menite să susţină obiectivele asumate prin Programul de Guvernare 2021-2024, în vederea finanţării economiei şi facilitarea creditării pentru microîntreprinderi, întreprinderi mici şi mijlocii, în parteneriat cu sistemul bancar şi cu formele asociative ale IMM-urilor.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Programul IMM Prod are ca obiectiv acordarea de garanţii guvernamentale de până la 90% din valoarea finanţărilor solicitate pentru asigurarea lichidităţilor şi finanţarea investiţiilor de către IMM-uri, inclusiv start-upuri, din zona urbană pentru stimularea producţiei autohtone, creşterea capacităţii de producţie, reconversia de la intermediere la producţie, digitalizarea activităţii, alinierea la obiectivele de mediu.

Programul Rural Invest urmăreşte refinanţarea creditelor fermierilor şi agricultorilor, achiziţia de terenuri agricole, retehnologizare şi automatizare, securitate energetică. În cadrul programului se vor acorda garanţii guvernamentale de până la 90% din valoarea finanţărilor IMM-urilor care îşi localizează producţia în mediul rural şi urban mic, pentru încurajarea dezvoltării afacerilor în aceste zone.

Programul Garant Construct este destinat susţinerii proiectelor de investiţii pentru IMM-urile din sectorul construcţii, precum şi proiectelor de investiţii de scara mică pentru Unităţi Administrativ Teritoriale. Pe durata derulării acestui program vor fi acordate garanţii guvernamentale de până la 90% din valoarea finanţărilor, IMM-urilor din sectorul construcţiilor pentru asigurarea lichidităţilor şi finanţarea investiţiilor, preponderent pentru firmele implicate în proiecte privind îmbunătăţirea eficienţei energetice, investiţii în domeniul energiei verzi şi aliniere la obiectivele de mediu.

Prin intermediul Programului Innovation vor fi sprijinite proiecte ce valorifică invenţiile şi inovaţiile, activităţile de export, brevetele de inovare privind produse, strategii, mediu, digitalizare şi cofinanţarea investiţiilor strategice.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: