Fondul Proprietatea a înregistrat un profit net de 212,9 milioane lei în primul semestru din 2023, de la pierderi de 680 milioane lei în aceeași perioadă a anului trecut

Johan Meyer Fondul Proprietatea Franklin Templeton Johan Meyer, Franklin Templeton / Sursa foto: Inquam Photos / Alexandru Busca

Fondul Proprietatea a încheiat primul semestru din acest an cu un profit net de 212,9 milioane de lei, comparativ cu o pierdere de 680,3 milioane de lei în perioada similară din 2023, potrivit unui raport al companiei publicat la Bursa de Valori București (BVB).

„Activele lichide ale Fondului în perioada S1 2024 au inclus conturi curente şi depozite la bănci.Toate instrumentele au fost denominate în lei şi au avut maturităţi de până la un an. Cele mai importante intrări de numerar în S1 2024 sunt reprezentate de sumele încasate în urma vânzării întregii participaţii în Engie România SA (432,6 milioane lei), precum şi dobânzile colectate (26,2 milioane lei), iar cele mai mari ieşiri de numerar sunt aferente dividendelor nete plătite (287,1 milioane lei), plăţilor de impozit reţinut la sursă (44,2 milioane lei) şi achiziţiei de acţiuni proprii în cadrul Programului de răscumpărare nr. 15 (27,9 milioane lei). Creşterea netă a participaţiilor de 66,9 milioane lei în S1 2024 a fost în principal generată de procesul de actualizare a evaluărilor la 30 iunie 2024 (în principal CN Aeroporturi Bucureşti SA şi Administraţia Porturilor Maritime SA). La 30 iunie 2024, datoriile faţă de acţionari reprezintă dividende datorate acţionarilor, dintre care cele mai semnificative sume sunt aferente distribuţiei speciale de dividende din 29 septembrie 2023 (357,9 milioane lei)”, se transmite în raportul de la BVB.

De asemenea, la aceeaşi dată, alte datorii şi provizioane sunt reprezentate în principal de datoria privind impozitul reţinut la sursă aferent dividendelor distribuite (15,5 milioane lei) şi de onorariile pentru trimestrul II din 2024 plătibile administratorului unic (9,9 milioane lei).

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Veniturile brute din dividende sunt aferente sumelor înregistrate ca urmare a dividendelor de la CN Aeroporturi Bucureşti (80,4 milioane lei) şi Societatea Naţională a Sării (63,7 milioane lei).

Câştigurile nete aferente participaţiilor la valoare justă prin profit sau pierdere din primul semestru al acestui an au fost în principal determinate de actualizarea evaluărilor la 30 iunie 2024 pentru cele mai mari participaţii nelistate din portofoliul Fondului, în principal CN Aeroporturi Bucureşti (creştere de 46,8 milioane lei) şi Administraţia Porturilor Maritime (creştere de 21,1 milioane lei).

Veniturile din dobânzi în primul semestru din 2024, în sumă de 19,5 milioane de lei, au provenit din depozitele pe termen scurt şi conturile de distribuţie de la bănci.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: