Fondurile de pensii private obligatorii aveau active în valoare de 135,5 miliarde lei, la finalul lunii aprilie 2024, în creştere cu 28,8% faţă de nivelul înregistrat la aceeaşi dată din 2023, potrivit statisticii Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), citată de Agerpres.
“Investiţiile fondurilor de pensii administrate privat s-au realizat într-un procent de 93,6% în active româneşti, majoritatea fiind denominate în lei. O mare parte a instrumentelor româneşti sunt reprezentate de titluri de stat sau acţiuni listate la BVB.”, se menţionează în raport.
Potrivit sursei citate, contribuţiile încasate în luna aprilie 2024 au fost în valoare de 1,45 miliarde lei, în timp ce contribuţia medie a fost 357 lei.
La finalul lunii aprilie, titlurile de stat deţineau cea mai mare pondere în cadrul activelor, de 88,143 miliarde de lei, respectiv 65,1%. Pe locul doi se aflau acţiunile, cu 33,89 miliarde de lei (25%), iar pe poziţia a treia obligaţiunile corporative, cu 6,496 miliarde de lei (4,8% din total active).
Conform ASF, fondurile de pensii private obligatorii aveau 8.204.485 de participanţi în aprilie 2024.
În cadrul Pilonului II sunt active următoarele fonduri de pensii: Metropolitan Life, Aripi, AZT Viitorul tău, BCR, BRD, NN şi Vital.