Aplicația de livrări de mâncare Foodpanda se va închide, iar clienții vor fi redirecționați în aplicația Glovo. Mesajul vine după ce luna trecută Consiliul Concurenței a dat undă verde tranzacției prin care Glovo cumpără Foodpanda.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

„Foodpanda se mută pe Glovo. Facem echipă cu aplicația care îți livrează orice. Foodpanda se va închide. Revenim curând cu mai multe informații (…) Facem echipă cu Glovo, aplicația care îți livrează orice. Comanzi din câteva click-uri, iar Glovo îți aduce rapid tot ce dorești. Aplicația foodpanda se va închide în curând. Tu poți comanda în continuare, la fel cum făceai pe foodpanda, dar cu un plus de beneficii pe Glovo”, arată un mesaj primit de utilizatorii foodpanda, atunci când deschid aplicația.

Consiliul Concurenţei a autorizat în decembrie tranzacția prin care Glovoappro SRL va prelua compania Foodpanda Ro SRL și, indirect, afacerea Pandamart, operată de către Delivery Hero Dmart SRL. Consiliul a pus însă o serie de condiții.

Analize Economedia

om robot industria automotive
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
Linie asamblare uzina Dacia Mioveni (4)
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie

Autoritatea de concurență este îngrijorată de puterea de piață pe care o dobândește Glovo în urma acestei tranzacții, în contextul activității de platformă online de livrare a mâncării, și efectul pe care aceasta ar putea-o avea asupra accesului la clienți de către concurenții săi.

Ca urmare, tranzacția a fost autorizată cu condiția respectării unor angajamente asumate de către Glovoappro SRL pentru a elimina îngrijorările concurențiale identificate. Astfel, Glovoappro SRL se angajează să nu impună clauze de exclusivitate în relație cu restaurantele partenere și să nu condiționeze contractual nivelul comisioanelor plătite de restaurantele partenere (actuale sau viitoare) de respectarea unei clauze de exclusivitate. De asemenea, Glovo s-a angajat să nu penalizeze restaurantele partenere pentru aderarea la o altă platformă de comenzi online și livrare de mâncare. Totodată, compania nu va reînnoi prevederile contractuale prin care Foodpanda impune obligații de exclusivitate restaurantelor partenere. Durata acestor angajamente asumate de Glovo este de 24 de luni de la data finalizării tranzacției.

Platforma Foodpanda colabora cu peste 8.000 de comercianți (restaurante și retaileri) din peste 40 de orașe.

În România, Glovo furnizează, din aprilie 2018, servicii de preluare comenzi online şi livrare de mâncare de la restaurante către consumatori şi, adiacent acestora, activităţi de preluare comenzi şi livrare de alte bunuri de consum (precum: alimente, flori, băuturi alcoolice și tutun, produse farmaceutice, jucării, produse de îngrijire pentru copii, cărți, etc.) furnizate de vânzători, precum lanţuri de supermarket sau magazine locale.

Foodpanda Ro SRL și Delivery Hero Dmart SRL fac parte dintr-un grup de companii deținute de către Delivery Hero SE, Germania.

Foodpanda Ro SRL furnizează servicii de preluare a comenzilor online şi livrare de mâncare de la restaurante prin intermediul serviciului online Foodpanda (aplicaţie şi site internet). În plus, Foodpanda Ro SRL a inclus recent alte bunuri de consum (precum alimente, flori, băuturi alcoolice și tutun, produse farmaceutice, jucării, produse de îngrijire pentru copii, cărți, etc.).