Ford plănuiește concedieri la fabricile din Europa, numărul exact al angajaților la care va renunța va fi cunoscut în februarie

Ford Sursa foto: Unsplash

Constructorul auto american Ford intenţionează ca, până la mijlocul lunii februarie, să ia o decizie finală cu privire la câte locuri de muncă vor fi eliminate în Europa, a declarat marţi un purtător de cuvânt de la sindicatul german IG Metall, transmite Reuters.

Reprezentanţii sindicali se vor întâlni sâmbătă cu echipa managerială de la Ford pentru următoare fază a discuţiilor, a precizat purtătorul de cuvânt de la IG Metall. Esta vorba de sindicatul care a ameninţat deja că va lua măsuri care vor afecta operaţiunile Ford, dacă grupul american nu renunţa la planurile vizând concedierea mai multor mii de angajaţi în Germania şi întreaga Europă.

Conform unui scenariu pesimist prezentat luni de echipa de conducere de la Ford, în faţa a aproximativ 12.000 de angajaţi care s-au strâns în hala uzinei Ford de la Koln (Germania), până la 2.500 de angajaţi care lucrează în dezvoltarea de produs ar putea să fie disponibilizaţi, acestora urmând să li se alăture 700 de angajaţi din sectorul administrativ.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Purtătorul de cuvânt de la IG Metall a dezvăluit că pe masa negocierilor există şi un al doilea scenariu, dar a refuzat să ofere alte detalii.

Ford nu a dorit să comenteze aceste declaraţii reamintind că, în data de 20 ianuarie, a dat publicităţii un comunicat de presă în care anunţa că trecerea la producţia de vehicule electric necesită schimbări structurale, dar nu vor fi făcute alte comentarii până la finalizarea planurilor.

Producătorul auto american s-a angajat ca până în 2030 să vândă în Europa exclusiv automobile electrice, iar conducerea companiei a avertizat în repetate rânduri că producţia de automobile electrice necesită mai puţină forţă de muncă decât automobilele cu motoare pe combustie.

Ford Motor Company este o companie globală cu sediul în Dearborn, Michigan, ce are aproximativ 190.000 de angajaţi în întreaga lume. În luna martie a anului trecut, constructorul auto Ford a transferat proprietatea fabricii de la Craiova către partenerul său Ford Otosan, cel mai mare producător de vehicule comerciale din Europa, acest proces fiind condiţionat de aprobările autorităţilor relevante şi ca urmare a consultărilor.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: