Fostul ministru de Finanţe Alexandru Nazare atrage atenția că premierul Florin Cîțu i-a întârziat proiecte, cu care acum se laudă noul ministru al Finanțelor Dan Vîlceanu.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

„Este lăudabil faptul că ministrul finanţelor continuă proiectele iniţiate în mandatul meu şi întârziate în mandatul de ministru interimar al domnului Florin Cîțu. Totuşi, este o chestiune de respect şi fair-play să precizeze şi cine a lucrat la ele, în condiţiile în care conţinutul acestora a fost deja prezentat public încă din luna mai. Proiectul de Ordonanţă de Urgenţă prezentat astăzi de ministrul Dan Vîlceanu, care prevede că interacţiunea firmelor şi a PFA cu ANAF să se facă exclusiv online, a fost lucrat în primele luni ale anului, publicat pe 10 mai a.c. în transparenţă pe site-ul Ministerului de Finanţe, unde a stat până astăzi. Am şi organizat consultări cu mediul de afaceri pe aceasta temă în luna iunie.

Ministrul omite să spună două chestiuni esenţiale:

  1. Proiectul era finalizat şi prezentat deja în transparenţă la data la care ministrul interimar, Florin Cîțu, a preluat mandatul.
  2. Termenele de aplicare sunt decalate cu 4 luni. Aşadar, care este de fapt realitatea în privinţa proiectelor „întârziate” şi cui i se datorează?

Premierul trebuie să dezbare de meteahna dedublării prin care îşi atribuie performanţele economice, indicatorii, investiţiile suplimentare, deficitul în parametri, colectarea crescută, proiectele noi de digitalizare din primul semestru al acestui an, dar pe de altă parte, când vine vorba de munca mea, spune că «aproape nu a fost nici un progres», în condiţiile în care amândoi suntem membri aceluiaşi partid, Partidul National Liberal. Nu de alta, dar e o meteahna care nu-l avantajează şi nici nu are vreo legătură cu «suflul nou»…”, a scris Alexandru Nazare, marţi pe Facebook.

Analize Economedia

România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA

Înrolarea obligatorie în Spaţiul Privat Virtual (SPV) se aplică începând cu data de 1 martie 2022, a declarat marţi noul ministru de Finanţe, Dan Vîlceanu. Ministerul de Finanţe va aduce modificări Codului de procedură fiscală, după ce a publicat în dezbatere un proiect de Ordonanţă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală şi reglementarea unor măsuri fiscale. Prin proiect este introdusă obligativitatea înrolării în sistemul de comunicare electronică SPV, însă documentul nu preciza care este termenul până la care contribuabilii pot face acest lucru.