FOTO. Șantierul din mare. Cum arată lucrările pentru reducerea eroziunii costiere și extinderea plajelor în sudul litoralului/ Se vor construi șapte diguri

extindere plaje Fotografii: EPMC/ Van Oord, în cadrul raportărilor progresului de lucrări iulie 2021

Antreprenorul Van Oord Dredging and Marine Contractors B.V. a început lucrările și progresează cu șantierul și în stațiunile din sudul litoralului românesc, în zona Eforie, conform raportărilor transmise supervizorului lucrărilor – EPMC. Investițiile în reducerea eroziunii costiere la Marea Neagră, zona Eforie, sunt în plină desfășurare, iar compania a publicat imagini cu lucrările și a transmis date cu privire la stadiul acestora.

Pe o porțiune care se întinde pe 5,7 km, între Portul Belona din Eforie și comuna Tuzla, VanOord a proiectat și construiește șapte diguri, din care șase vor fi conectate cu țărmul, iar unul este paralel cu țărmul, pentru a crea o zonă de protecție a biodiversității. “În cifre, vorbim de extragerea a 4,5 milioane de metri cubi de nisip pentru înnisiparea artificială și asigurarea stabilității plajei și a terenurilor adiacente, amenințate de eroziunea vizibilă chiar șu cu ochiul liber”, au transmis reprezentanții EPMC.

Lucrările demarate până acum constau în demolarea structurilor costiere existente, “degradate și periculoase”, finalizarea organizării de șantier, trasarea și construirea drumurilor temporare, precum și testări de rutină pentru piatra adusă de la cariera de la Nicolae Bălcescu.

Analize Economedia

Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1
investitii bani
Nokian+Tyres+Romania+factory+1st+tire+02
Elena Deacu
Fotografii: EPMC/ Van Oord, Facebook
Fotografii: EPMC/ Van Oord, Facebook
Fotografii: EPMC/ Van Oord, Facebook

Vor apărea noile diguri cu o lungime de peste 300m, iar plaja va avea la finalul construcției o lățime de aproximativ 100m. Aproximativ 50 de hectare noi de plajă nouă în Eforie vor fi predați de Van Oord statului român la finalul contractului de lucrări, la fel ca la Mamaia (53ha), urmând procesul de întabulare a noului teren și găsirea de soluții urbanistice și arhitecturale pentru amenajarea plajei.

“Lucrările nu deranjează activitățile turistice în zonă, și, da, la final, vor deranja opinia publică care ingnoră nevoile unei comunități afectate de procesele naturale ignorate de decenii întregi – inundații, surpări de faleze, erodare naturală”, au mai ținut să menționeze cei de la EPMC, cu referire la criticile turiștilor ajunși pe plajele extinse de la Mamaia.

Fotografii: EPMC/ Van Oord
Fotografii: EPMC/ Van Oord
Fotografii: EPMC/ Van Oord
Controversele plajelor la Mamaia

În stațiunea Mamaia, plajele extinse au stârnit o serie de controverse în rândul turiștilor și al operatorilor din turism. În timp ce turiștii sunt complet nemulțumiți de distanța pe care trebuie să o parcurgă până la apă, dar și de nisipul neprietenos, care și-a pierdut finețea și este plin de scoici, mare parte a hotelierilor văd în plajele extinse un proiect bun și de viitor, notează G4Media. Tot nemulțumiți sunt și operatorii care au ca business doar plaja și care nu se pot folosi de hectarele noi de nisip.

Un proiect, zece contracte

Compania Van Oord Dredging and Marine Contractors BV a anunţat în iunie începerea lucrărilor de protecţie şi reabilitare a litoralului românesc al Mării Negre în zona Eforie, pe baza unui contract de proiectare şi execuţie încheiat cu Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral. Proiectul, care valorează aproximativ 395 de milioane de lei este finanţat prin fonduri europene şi a fost câştigat în urma unei licitaţii de către compania olandeză.

“Este un proiect extrem de important, ce face parte dintr-un proiect complex, este lotul cinci, vor mai urma alte şase contracte care se vor semna, sunt în faza de licitaţie. Cel mai important pentru Ministerul Mediului este să ştim de unde am plecat, ce facem şi unde vrem să ajungem. Am plecat de la un sistem dezorganizat, de la un litoral care nu a fost pus la punct aşa cum trebuie, avem lucrări terminate, în curs de desfăşurare şi lucrări care vor urma, la sfârşit vor fi zece contracte care se vor semna pe întregul litoral românesc. Unde vrem să ajungem? Vrem să avem un litoral modern, pus la punct din punct de vedere turistic, un litoral care oferă posibilitatea desfăşurării unor activităţi economice în condiţii de secolul XXI, dar, în paralel, lucrul extrem de important pentru Ministerul Mediului este să protejăm biodiversitatea”, a declarat Tanczos Barna, citat de Agerpres și Digi24.

În 2019, Info Sud Est anunța că toate contractele semnate de Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral în cadrul proiectului de lărgire a plajelor, în valoare de peste jumătate de miliard de lei, au fost sancționate cu corecții financiare. Suma totală retrasă de Uniunea Europeană din cauza încălcării legislației achizițiilor publice s-a ridicat la 37 de milioane de lei, aproximativ 7,5% din valoarea întregului proiect.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: