Franţa a ratat ţinta ținta de reducere a deficitului bugetar la 4,9% din PIB în 2023, spune ministrul Finanţelor/ El a anunțat noi reduceri de cheltuieli

Bruno Le Maire - ministrul francez al Finantelor Sursa foto: Facebook/Bruno Le Maire

Franţa a ratat obiectivul care viza reducerea deficitului bugetar în 2023 până la 4,9% din PIB şi va avea nevoie de noi reduceri de cheltuieli, a declarat ministrul Finanţelor, Bruno Le Maire, într-un interviu publicat miercuri în cotidianul “Le Monde”, preluat de Reuters, transmite Agerpres.

“Din cauza unor venituri din taxe mai mici în 2023, vom fi semnificativ peste ţinta de 4,9% din PIB. Aceste tăieri de cheltuieli în valoare de 10 miliarde de euro nu sunt o chestiune care vizează diminuarea unor costuri ci o frână de urgenţă”, a declarat Bruno Le Maire, făcând referire la pachetul de tăieri de cheltuieli, în valoare de 10 miliarde de euro, anunţat luna trecută.

Le Maire nu a oferit o cifră concretă cu privire la cât de mare va fi deficitul bugetar final pentru anul 2023.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

La jumătatea lunii trecute, acelaşi Bruno Le Maire spunea că Guvernul de la Paris se va asigura că Franţa rămâne pe o traiectorie care să îi permită atingerea obiectivului de reducere a deficitului bugetar în 2024 până la 4,4% din PIB.

Le Maire a precizat că, dacă pachetul vizând reducerea cheltuielilor cu 10 miliarde de euro nu va fi suficient, Guvernul de la Paris va revizui bugetul pe 2024 la vară şi, totodată, a confirmat că bugetul pe 2025 va trebui să includă economii în valoare de cel puţin 12 miliarde de euro.

Ministrul Finanţelor a apreciat că este urgentă reformarea asigurărilor de şomaj, dacă Franţa vrea să ajungă la o ocupare deplină a forţei de muncă, adăugând că ţara are cea mai lungă perioadă de timp în care sunt plătite ajutoare de şomaj din rândul ţărilor dezvoltate, care sunt acordate în Franţa timp de 18 luni.

Le Maire a reiterat că Guvernul francez rămâne în continuare angajat să reducă deficitul bugetar până sub pragul de 3% din PIB în anul 2027. “Haideţi să mergem mai departe şi să ţintim spre un echilibru al finanţelor publice, o situaţie pe care nu am mai avut-o după 1974”, a spus Le Maire.

Acesta a adăugat că guvernul nu va majora taxele, în pofida noilor măsuri de sprijin pentru fermierii francezi, în valoare de sute de milioane de euro, pe care preşedintele Emmanuel Macron le-a anunţat pentru a calma protestele fermierilor.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: