Franța propune crearea unui „produs european de economisire” pentru a mobiliza capitalurile private în susţinerea creşterii economice

steag Franta Sursa foto: Unsplash.com

Ministrul francez al Finanţelor, Bruno Le Maire, a propus vineri crearea unui „produs european de economisire”, în ideea de a mobiliza capitalurile private în susţinerea creşterii economice, informează AFP, citat de Agerpres.

„Haideţi să lansăm, începând din 2024, un produs european de economisire, ale cărui caracteristici, precum randamentul, le vom pune la punct împreună cu statele membre care doresc să se alăture”, a declarat Bruno Le Maire, înaintea unei reuniuni a miniştrilor europeni ai Finanţelor care va avea loc la Ghent (Belgia).

Oficialul francez a evocat posibilitatea ca un număr restrâns de ţări să participe la această iniţiativă, pentru a construi o piaţă de capital în Europa. „Ar putea fi vorba de două, trei, patru, cinci state, nu contează. Însă, cum este imposibil să începem din prima cu 27 de ţări, să începem cu câteva”, a spus Bruno Le Maire, fără a preciza care ar putea fi statele interesate de această idee.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Uniunea Europeană suferă de pe urma fragmentării pieţelor de capital, care sunt împărţite de-a lungul graniţelor naţionale. Blocul comunitar discută de mai mulţi ani diverse propuneri care să permită crearea unei pieţe comune de capital, comparabilă cu piaţa americană. Însă dezbaterile sunt blocate de interesele divergente din rândul celor 27 de state membre.

O piaţă eficientă de capital ar permite companiile să îşi finanţeze mai uşor proiectele, în special să găsească oferte mai bune de investiţii.

Pe lângă produsul european de economisire, Bruno Le Maire a propus gestionarilor de active, băncilor şi burselor europene „o supervizare europeană voluntară care ar putea fi exercitată de autorităţile europene de pe pieţele financiare”.

„Banii europenilor dorm în loc să muncească. Dacă vrem ca banii europeni să muncească, în loc să doarmă, trebuie să punem la punct, fără întârziere, o Uniune a pieţelor de capital şi trebuie să facem progrese încă din 2024″, a afirmat oficialul francez.

Bruno Le Maire a evaluat economiile europenilor la aproximativ 35.000 de miliarde de euro, dintre care „mai mult de 10.000 de miliarde de euro dorm în conturi bancare”. Aceşti bani “trebuie să lucreze în favoarea creşterii economice, a inovării, a cercetării, pentru companii şi pentru locurile de muncă”, a adăugat Le Maire.

Potrivit lui Bruno Le Maire, noua bătălie a Europei este stimularea creşterii economice în condiţiile în care inflaţia a fost învinsă. „Avem o nouă bătălie decisivă în faţa noastră şi aceasta este creşterea economică. Nimeni nu poate accepta ca în Europa creşterea economică să fie cu un punct procentual sub cea americană”, a subliniat oficialul francez

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: