Cancelarul german Friedrich Merz a declarat, vineri, că Germania întrevede multe oportunități în sectorul energetic și industrial din România, prin care poate întărim și securitatea aprovizionării în Europa, dar și competitivitatea europeană. Amintim că compania germană Uniper a încheiat anterior un acord cu grupul austriac OMV pentru a achiziționa gaze naturale din proiectul Neptun Deep, din Marea Neagră, din 2027.
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
Amintim că președintele Nicușor Dan efectuează vineri o vizită în Germania în interes economic. Pe agenda președintelui sunt întâlniri cu omologul german, cu cancelarul Friedrich Merz și cu reprezentanți ai unor companii germane. Germania este cel mai mare investitor străin în țara noastră și principalul partener comercial.
Merz a precizat că volumul comercial bilateral dintre Germania și România a atins anul trecut suma record de peste 42 miliarde de euro, precizând că „se poate și mai mult” și că dorește să valorifice acest potențial.
Principalele declarații ale lui Friedrich Merz:
Colaborarea dintre țările noastre este una excelentă și vom colabora pentru ca ea să devină și mai bună în viitorul apropiat.
Miniștrii noștri de externe tocmai au semnat un plan de acțiune care va uni și mai puternic țările noastre, atât din punct de vedere al politicilor de securitate, al politicilor economice, dar și un plan uman.
Am stabilit că vom extinde cooperarea noastră în plan de politică de înarmare.
Ne vom coordona în ceea ce privește consolidarea schimburilor cu privire la promovarea investițiilor.
Vom continua să investim în colaborarea noastră în domeniile educație, cultură și organe media.
Relații noastre economice sunt o poveste de succes: volumul comercial bilateral a atins anul trecut suma record de peste 42 miliarde de euro. Suntem de acord că se poate și mai mult și dorim să valorificăm acest potențial. Germania este un investitor important în România, mai ales, în sectorul energetic și industrial întrevedem multe oportunități. Astfel, întărim și securitatea aprovizionării în Europa, dar și competitivitatea europeană.
În cadrul financiar european trebuie să avem în vedere aceste considerente atunci când discutăm despre noul cadru financiar multianual propus de Comisia Europeană. Europa se confruntă cu provocări istorice. Vom reuși să le depășim doar printr-o prioritizare clară și nu prin sume alocate din ce în ce mai mari. Prin urmare, nu vom putea accepta propunerea Comisiei referitoare la volumul bugetului, pe care îl considerăm mult mai mare, însă sprijinim abordarea reformatoare a Comisiei și orientarea bugetului către noi priorități, pentru că acest curs este corect pentru a întări Europa în viitor.
Încep negocieri în care Guvernul federal și eu personal ne vom implica activ.
Încercăm să sporim presiunile asupra Rusiei și să sprijinim Ucraina
Ne coordonăm în ceea ce privește R Moldova. Contribuim împreună pentru ca Moldova să nu fie destabilizată de Rusia
Cu mare atenție, am observat procesul electoral din România care și de data aceasta au fost influențate masiv de către entități din rusia dar democrația din România a fost suficient de puternic
Nu subestimăm pericolele inerente unui astfel de proces
Principalele declarații ale lui Nicușor Dan:
Am fost onorat să fiu azi într-o vizită oficială în Germania, să mă întâlnesc cu Președintele Steinmeier, cu Cancelarul Merz.
Mai târziu ne vom întâlni cu comunitatea de afaceri. România și Germania au o istorie lungă de parteneriat, mai mult decât istoria și numărul de ani cred că ne leagă niște valori, și, pe baza acestor valori, azi, prin planul de acțiune pe care l-am semnat, am trasat direcțiile pe care colaborarea noastră viitoare se va desfășura.ț
Am discutat mult pe zona economică, așa cum a spus domnul Cancelar. Germania este principalul partener comercial al României și ne dorim ca această cooperare economică să se dezvolte în anii care urmează. În particular, am discutat de oportunitățile care există pentru industria de apărare în acest context nou în care ne aflăm. Am discutat de posibilitatea de a colabora în cadrul programului SAFE al Uniunii Europene.
Am discutat de colaborarea pe care România a avut-o cu Germania și de suportul pe care Germania ni l-a dat în diverse structuri internaționale, inclusiv OCDE, unde, după cum știți, România vrea să intre la sfârșitul anului viitor. Am discutat de războiul din Ucraina și de posibilitatea comună, a noastră și a partenerilor noștri, pe de o parte, de a ajuta Ucraina, pe de altă parte, prin presiune economică și prin sprijinul militar al Ucrainei, să aducem Rusia la masa negocierilor.
Am discutat de posibilitățile de colaborare în ceea ce privește reconstrucția Ucrainei și, bineînțeles, am discutat de parcursul european al Republicii Moldova și de sprijinul pe care țările noastre, împreună cu partenerii europeni, îl oferă pentru parcursul european al Republicii Moldova.
Am discutat, de asemenea, de războiul hibrid pe care Rusia îl duce de mai mulți ani în interiorul țărilor europene și de posibilitatea de a colabora între noi și cu partenerii europeni pentru a contracara acest război hibrid.
Am discutat de minoritatea germană din România și de minoritatea română din Germania, și am mulțumit Guvernului german pentru condițiile pe care minoritatea română le are pentru a trăi aici.
Fără legătură cu discuția pe care am avut-o, vorbind de interferența rusă, vreau să salut punctele de vedere care au apărut azi, prin care NATO și Uniunea Europeană au vorbit expres de influența rusă asupra țărilor europene și expres despre influența acesteia în România și în alegerile din România. Cred că este un punct important pentru a înțelege ce s-a întâmplat în România în ultimul an.
Nu în ultimul rând, am adresat invitația Cancelarului Merz de a vizita România în perioada următoare.
Q&A
Q: În România și în Germania care au fost țintele vizate de acțiunile cibernetice?
Nicușor Dan: Sunt două componente. Una este acțiunea cibernetică clasică de atac asupra unor structuri și avem rapoarte special de la STS. A doua parte și care este legată mult mai mult de procesul democratic e influențarea prin fake news și un întreg proces de manipulare, dezinformare în interiorul țărilor europene cu atât mai mult cu cât sunt mai apropiate de granița de est. În țară avem o întreagă dezbatere și vom veni în curând cu un raport. Și am discutat să ne apărăm în comun de astfel de atacuri.
Cancelarul Merz: Asistăm de câțiva ani la sporire a încercări tot mai mari ale Rusiei și altor țări de a diviza UE, de a slăbi NATO și a dezinforma sau informa greșit opinia publică. Vrem și dorim să facem față tentativelor de destabilizare a țărilor noastre doar prin mijloace democratice. Cât de concret este un astfel de atac s-a observat în România cu ocazia alegerilor prezidențiale în turul I. Am observat cu mare atenție procesul electoral care și de data aceasta au fost influențate masiv de entități din Rusia, dar democrația a fost destul de puternică
Q: La ce vă referiți când vorbiți de cooperare pentru înarmare: la Ucraina sau altceva?
Cancelarul Merz: Nu ne-am gândit doar la Ucraina, dar ne-am gândit și la Ucraina. E vorba de cooperare la nivel de NATO. Facilități care sunt și în planul de acțiune. Sunt firme din Germania care au început să realizeze capacități de producție în România. Sprijinul Guvernului german a fost reiterat.
Merz, despre planul financiar multianual al UE: Este doar o propunere de la Comisia Europeană. Consider că structura e corectă, dar e vorba și de nivel de parte financiară, de volum. Aici ni se pare că nu e ceva care să fie acceptabil. Guvernul german nu e de acord cu partea asta, dar e un proces deschis, avem timp 1-2 ani să discutăm, până în 2027. În ce privește procesul de aderare al Ucrainei, el e deschis. Atât timp cât e atacată și se află în stare de război, aderarea va fi aproape imposibilă. E un proces care durează mulți ani, iar principala prioritate este să facem să se termine acest război, apoi reconstrucția Ucrainei, totul încadrat într-o perspectivă de aderare. Deci nu priveșe acel plan financiar privind bugetul.
Nicușor Dan: Procesul de echipare militară a Europei este o decizie corectă la momentul potrivit pe care statele membre au luat-o, pentru că avem războiul de agresiune al Rusiei în Ucraina, pe de altă parte ne confruntăm cu războiul hibrid al Rusiei, pentru că am văzut o încercare a SUA de a-și reechilibra atenția între Europa și Asia și Europa trebuie să ia chestiunea apărării în propriile mâine. Discuțiile privind bugetul sunt legitime, dar UE e o poveste de succes, o poveste de succes economic care înseamnă prosperitate pentru oameni și o poveste de succes privind securitatea. În momentul când un stat dorește să acceadă în UE și când îndeplinește criteriile, răspunsul UE trebuie să fie Da pentru respectivul stat.
Q: Colaborarea în industria de apărare – concret despre ce proiecte militare e vorba pentru accesarea banilor din programul SAFE și investiții concrete în România ale companiilor germane?
Nicușor Dan: Există negocieri avansate între Rheinmetall și fabrica de la Mediaș care ține Romarm pentru un joint venture pe muniții, sperăm să se termine în curând. Pe SAFE suntem în faza în care țările membre propun proiecte comune. Există un prim termen la sfârșitul acestei luni pentru ca țările să propună partea financiară și până la jumătatea anului viitor să vină cu parteneriate concrete. Suntem în faza de explorare a parteneriatelor pe care putem să le avem.