Google și Facebook vor accepta doar angajați vaccinați în birouri

Mark Zuckerberg Sursa foto: Facebook

Google și Facebook au anunțat miercuri că angajații care vor lucra de la birou trebuie să fie vaccinați, după un val de anunțuri similare ale unor instituții publice din Statele Unite, scrie Le Figaro.

Obligația va fi pusă în practică „în următoarele săptămâni” în Statele Unite, înainte de a fi extinsă în alte regiuni ale lumii „în lunile următoare”, a precizat directorul general al Google Sundar Pichai, într-un comunicat, precizând că restricția nu se va aplica în țările unde vaccinul nu este încă disponibil pe scară largă. Google urmează să publice în scurt timp precizări privind excepțiile de la această obligație „pentru oamenii care nu pot fi vaccinați din motive medicale sau ale populațiilor specifice”.

Facebook a anunțat și ea că va solicita ca „toate persoanele care vin într-unul dintre campusurile noastre din Statele Unite să fie vaccinate”, a precizat vicepreședintele Lori Goler, într-un mesaj transmis AFP. În iunie, rețeaua socială a afirmat că cei care doresc să opteze integral pentru telemuncă au această opțiune, dacă postul permite munca de la distanță. Pentru ceilalți, este prevăzută facilitarea telemuncii, dar se recomandă ca cel puțin jumătate din program să fie la birou. Facebook intenționează să-și redeschidă birourile în proporție de 50% în septembrie și 100% din octombrie.

La sfârșitul lui martie 2020, Google a închis majoritatea birourilor și a cerut angajaților să lucreze de acasă. Miercuri, gigantul american a amânat revenirea oficială la birouri pentru 18 octombrie, după ce fixase inițial data de 1 septembrie. De la această dată, circa 80% dintre angajați vor trebui să lucreze fizic în birouri cel puțin trei zile pe săptămână. Grupul prevede că circa 20% dintre salariați vor continua să lucreze de acasă.

Vaccinare obligatorie la Morgan Stanley și BlackRock

Potrivit agenției federale americane însărcinate cu respectarea legilor împotriva discriminării la locul de muncă (EEOC), angajatorii pot cere salariaților să prezinte o dovadă de vaccinare împotriva  Covid, cu excepții pentru rațiuni medicale sau religioase. Luna trecută, marea bancă americană Morgan Stanley și gestionarul de active BlackRock au anunțat că doar angajații vaccinați vor avea acces în birouri, ceea ce este echivalent cu obligativitatea vaccinării, în condițiile în care cele două grupuri pledează pentru revenirea la birouri.

Până în prezent, puține grupuri mari au îndrăznit să impună o astfel de obligație. În schimb, tot mai multe colectivități locale și organizații culturale impun vaccinarea, iar presa americană afirmă că președintele Joe Biden ar putea anunța obligația de vaccinare sau un protocol strict de testare pentru angajații federali.

Sursa foto: Facebook

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *