Sursa foto: Dreamstime
Măsurile de austeritate anunțate recent de Guvern reprezintă o povară pentru populație, dar scenariul alternativ ar fi fost o criză majoră de finanțare a datoriei publice, consideră specialiștii Romanian Economic Monitor (RoEM) UBB-FSEGA, proiect de cercetare al Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor (FSEGA) din cadrul Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca.
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
„O criză de finanțare a datoriei publice ar fi dus la pierderea încrederii creditorilor externi în capacitatea sau disponibilitatea guvernului de a-și gestiona obligațiile și, în final, la refuzul acestora de a mai susține deficitele bugetare. Datoria publică a României a ajuns la aproximativ 55% din PIB în 2024, o creștere de 20 de puncte procentuale față de 2018, iar deficitul bugetar a depășit 8,6% anul trecut. Menținerea unui deficit de această dimensiune ar conduce, în aproximativ 5-6 ani, la depășirea nivelului de 100% din PIB în ceea ce privește datoria publică. Deși există state unde nivelul datoriei depășește cu mult acest prag, fără a declanșa imediat o criză de finanțare – precum Italia, care în 2024 avea o datorie de 135% din PIB –, este puțin probabil ca România să fie capabilă politic și economic să susțină o datorie semnificativ mai mare decât cea din prezent”, explică Levente Szász, prorector al UBB Cluj-Napoca, coordonatorul echipei RoEM UBB-FSEGA.
Economiștii menționează că analizele economice arată că, în cazul țărilor cu venit mediu, precum România, peste jumătate dintre situațiile de intrare în incapacitate de plată apar atunci când datoria externă se situează sub pragul de 60% din PIB. Sustenabilitatea datoriilor publice ale unui stat depinde nu doar de capacitatea sa economică, ci și de soliditatea instituțiilor publice și politice. Atunci când rambursarea datoriilor devine excesiv de costisitoare, atât economic, cât și politic, situație tot mai probabilă pe măsură ce nivelul îndatorării crește, un guvern poate decide să declare incapacitate de plată și să inițieze negocieri cu creditorii statului pentru reducerea parțială a datoriilor financiare.
Scenariul crizei de finanțare a datoriei
„Creditorii externi, o dată ce și-au pierdut încrederea în abilitatea sau voința guvernului de a finanța datoria publică, pot refuza la rândul lor finanțarea deficitelor bugetare și pot vinde titlurile de stat deținute de ei pe piețele secundare. Acest scenariu poate avea trei consecințe principale: obligatia guvernului de a lua măsuri de austeritate și mai severe, scăderea prețurilor titlurilor de stat și reducerea volumului investițiilor directe”, spune Markó Balázs, cercetător, membru al echipei RoEM UBB-FSEGA.
În primul rând, spun specialiștii RoEM UBB-FSEGA, guvernul ar fi obligat să reducă drastic cheltuielile și/sau să majoreze veniturile, prin măsuri de austeritate și mai dure decât cele deja implementate. Aceasta ar genera o scădere masivă a cererii pe piețele domestice, ceea ce ar împinge economia într-o recesiune economică adâncă și de lungă durată.
„În prezent, datorită măsurilor fiscale introduse în România, piețele financiare par a fi dispuse să finanțeze un deficit de peste 7-8% din PIB în 2025, cu condiția implicită ca acesta să scadă treptat în viitor. În lipsa acestei încrederi, oprirea bruscă a creditării de această amploare ar avea efecte economice catastrofale”, spune Levente Szász.
“În al doilea rând, scăderea prețului titlurilor de stat, o consecință directă a pierderii încrederii pe piețele financiare, ar slăbi semnificativ sectorul bancar din România. Datoria publică este o componentă importantă a activelor bancare din România, iar dacă aceasta se depreciază, crește riscul de insolvență și de declanșare a unei crize bancare. O asemenea criză financiară internă ar afecta puternic economia reală și ar pune o presiune mare asupra unui guvern cu resurse economice limitate”, spun specialiștii.
În al treilea rând, volatilitatea economică și financiară ridicată poate determina reducerea volumului de investiții străine directe (ISD), ceea ce, explică economiștii RoEM UBB-FSEGA, reduce potențialul de creștere economică pe termen mediu și lung. Slăbirea relațiilor economice cu țările partenere poate diminua transferul de capital și de tehnologie, ceea ce îngreunează posibilitățile de revenire dintr-o criză economică.
Cum a gestionat Grecia intrarea în incapacitate de plată
Economiștii dau exemplul Greciei, un alt stat membru al Uniunii Europene care a trecut printr-o criză a datoriei extrem de severă. După ce guvernul grec a dezvăluit că a publicat cifre false prin subestimarea datoriei publice, care, în 2009, era de aproximativ 130% din PIB, investitorii străini au început să părăsească țara, iar Grecia a avut nevoie de asistență financiară, împrumutându-se de la FMI și de la partenerii săi europeni. Mai mult, în urma tratativelor dintre guvernul Greciei și creditorii săi, valoarea datoriei publice deținute de băncile private a fost redusă cu 50% în 2011, ceea ce a afectat grav expunerea băncilor.
Concomitent cu aceste măsuri de urgență, guvernul a fost nevoit să introducă măsuri de austeritate extreme: între anii 2009 și 2018, TVA-ul, impozitul pe venit, accizele și taxele pe proprietate au fost majorate de mai multe ori, iar cheltuielile statului au fost reduse cu aproximativ 30% (-38 de miliarde de euro), între 2009 și 2014. De asemenea, băncile din Grecia au trecut printr-un episod de stres financiar intens, agravând criza economică, iar sectorul bancar a avut nevoie de repetate runde de consolidare și recapitalizare pentru a supraviețui în această perioadă.
„Consecința acestor evenimente a fost o criză umanitară și economică severă: PIB-ul Greciei a trecut printr-o contracție de aproximativ 25% între 2009 și 2012, iar revenirea a fost extrem de lentă, indicatorul fiind și astăzi cu peste 10% sub nivelul din 2009. Cheltuielile gospodăriilor pe consum au scăzut cu 30% între 2010 și 2015, iar rata șomajului a crescut de la 9,7% în 2009 la 27,6% în 2013. Deși România a început adoptarea măsurilor de austeritate înainte să ajungă la punctul critic unde se afla Grecia în 2009, neavând până acum nevoie de asistență financiară externă, evitarea unui scenariu similar necesită politici fiscale responsabile în continuare și în anii viitori”, explică Markó Balázs.
Economic Monitor: În România, apar primele semne ale normalizării
În țara noastră, semnele riscului unei crize de finanțare a datoriei publice au devenit tot mai clare pe parcursul anului 2024. După ce dobânda titlurilor de stat pe termen lung (10 ani) a crescut de la 3%, în 2021, la 7%, în octombrie 2024, reflectând atât creșterea nesustenabilă a deficitului bugetar, cât și politica monetară mai strictă, acesta a trecut printr-o perioadă de volatilitate ridicată după alegerile electorale de la finalul anului 2024, atingând chiar 8,5%, în timpul alegerilor prezidențiale din 2025.
Deși după stabilizarea politică s-a produs o oarecare normalizare, volatilitatea devenind una mai redusă, dobânda se menține în continuare la un nivel ridicat, de peste 7%. Această situație înseamnă că statul se împrumută pe termen lung – fapt esențial din perspectiva investițiilor și a creșterii economice – cu costuri ridicate, iar restabilirea echilibrului bugetar rămâne esențială pentru a avea acces la împrumuturi mai ieftine, arată analiștii RoEM-UBB FSEGA.
De asemenea, prețul asigurării împotriva incapacității de plată a statului (Credit Default Swap, CDS) a crescut cu aproximativ 60% între 2019 și 2024, odată cu înrăutățirea problemelor bugetare structurale. Mai mult, între octombrie 2024 și mai 2025, acesta a crescut brusc cu aproximativ 50%, reflectând volatilitatea situației politice. Potrivit economiștilor RoEM UBB-FSEGA, această creștere reflectă, de fapt, probabilitatea mai mare pe care piețele financiare o asociau riscului de încetare a plăților de către stat.
„După alegerile din 2025 însă, prețurile CDS au coborât aproape de nivelul din octombrie 2024, ceea ce indică o oarecare revenire, fiind însă în continuare la un risc mai ridicat decât în 2019. Deși astăzi creditorii externi au mai multă încredere în guvern și în faptul că acesta va fi capabil în continuare să-și remburseze datoriile, încrederea pe termen lung poate fi menținută doar prin aplicarea unor politici fiscale responsabile și cu o implementare credibilă, consecventă și, în contextul dat, cât se poate de justă a măsurilor fiscale anunțate”, explică Levente Szász.
