Veniturile generate de industria de turism vor ajunge la 40% din nivelul record înregistrat în 2019, estimează preşedintele Confederaţiei Elene de Turism (SETE), Yannis Retsos, citat de Reuters. Acesta a manifestat vineri un “optimism temperat” cu privire la revenirea industriei în acest an, după pagubele provocate de pandemia de COVID-19.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Grecia, ţară în care turismul aduce aproximativ 20% din PIB, urmează să lanseze sâmbătă, în mod oficial, sezonul turistic. În 2020, Grecia a cunoscut cel mai slab sezon turistic din ultimele decenii, cu doar şapte milioane de turişti şi venituri de patru miliarde de euro, în scădere semnificativă faţă de recordul de 33 de milioane de vizitatori şi venituri de 18 miliarde de euro în 2019, arată datele Reuters, preluate de Agerpres. În aceste condiţii, PIB-ul Greciei a suferit o contracţie de 8% anul trecut.

“Prognozele au fost întotdeauna riscante în domeniul turismului şi acest lucru este cu atât mai valabil acum, în pandemie”, a declarat Yannis Retsos, la un forum economic organizat la Atena, atunci când a fost rugat să facă o prognoză pentru acest an. “Dacă vom avea revenirea pe care o sperăm în a doua jumătate a anului, ne puteam aştepta la venituri cuprinse între 40 şi 50% din cele înregistrate în 2019”, a spus Retsos, adăugând că 40% este cel mai realist scenariu.

Analize Economedia

om robot industria automotive
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
Linie asamblare uzina Dacia Mioveni (4)
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie

Începând de vineri, Grecia a ridicat restricţiile şi a redeschis muzeele şi faimoasele bijuterii arheologice, inclusiv vechea Acropolă din Atena. Aceasta după ce, la începutul acestei luni, Grecia a redeschis restaurantele după o pauză de şase luni.

Turiştii străini vor putea să viziteze Grecia cu condiţia să fie vaccinaţi sau să prezinte un rezultat negativ la un test COVID-19.

Prezent la aceeaşi conferinţă, ministrul elen al Turismului, Harry Theoharis, a afirmat că Germania, una dintre principalele pieţe pentru turismul elen, a ridicat carantina pentru cei care se întorc din Grecia.