Grindeanu arată cu degetul spre Drulă în criza Blue Air: În iulie-august 2021, Blue Air a transmis Ministerului Transporturilor că nu mai poate plăti ratele și a cerut renegocierea ajutorului de stat de 300 de milioane lei

transporturi, Autostrada Sibiu-Pitesti, semnare contract, Sorin Grindeanu, Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media.ro

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, îl acuză pe fostul ministru de resort, Cătălin Drulă, că nu a luat măsuri în privința situației Companiei Blue Air, arătând că încă din decembrie 2020 un judecător a admis concordatul preventiv, o procedură premergătoare falimentului, iar în vara anului 2021, în timpul mandatului lui Cătălin Drulă, operatorul aerian a informat Ministerul Transporturilor și Ministerul Finanțelor că nu își mai poate achita dobânzile și ratele la împrumutul de 300 de milioane de lei, dat de Guvernul Orban. Declarațiile ministrului Sorin Grindeanu, făcute marți la Parlament, vin după ce Drulă l-a acuzat că „s-a ascuns” și nu a dat curs invitației la Comisia de Transporturi pentru discuții pe tema Blue Air.

Grindeanu a subliniat că în vara anului trecut, Blue Air a cerut Executivului renegocierea ajutorului de stat. „În decembrie 2020, această companie a intrat în concordat preventiv, o formă premergătoare falimentului. Intri în această formă de concordat, decembrie 2020 încă accesau cele 300 de milioane ajutor de stat. În decembrie, urmare a unei decizii a unui judecător sindic și acum sunt tot în această formă. În august, iulie 2021, Compania a informat Ministerul Transporturilor, deci pe cel care era titular atunci (n.r Cătălin Drulă) și Ministerul Finanțelor că nu mai poate plăti ratele și dobânzile acestei sume, de 300 de milioane cerând să se renegocieze tot acest cadru. nu au ieșit din această formă de concordat. În iulie anul acesta, un alt judecător le-a prelungit cu un an concordatul. Aceasta este situația, în mare, mie nu îmi puteți cere să spun lucruri despre garanțiile din banii tuturor românilor”, a transmis Grindeanu.

Pasagerii români păgubiți de Blue Air nu-și vor mai putea recupera banii pe bilete și nici statul nu are din ce să-și recupereze împrumutul de 300 de milioane de lei acordat în 2020 (Guvernul Orban) a spus la sfârșitul săptămânii trecute, Cătălin Drulă. Compania Blue Air are o datorie de peste 200 de milioane de euro la buget și, evident, nu mai are bani de unde să facă plăți. Drulă a acuzat Guvernul că nu spune adevărul în privința situației operatorului aerian român și că-i amăgește pe cei care au plătit bilete.

Analize Economedia

Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1
investitii bani
Nokian+Tyres+Romania+factory+1st+tire+02
Elena Deacu

„Guvernul ăsta minte în mod repetat. Prima dată anunță că trimite avioanele Tarom, chiar consilierul domnului Grindeanu, Cătălin Urtoi a ieșit pe Facebook și a spus că autoritățile nu fac nimic…apoi, în sfârșit, vine și recunoașterea, iese Grindeanu și le spune românilor să se descurce singuri, că noi nu putem face nimic. A doua minciună, ministrul Turismului și acest Guvern le spun românilor că vom recupera banii…se va mai lua doar praful de pe tobă de la Blue Air”, afirmă Drulă.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: