Eximbank avertiza încă din 2020 că există riscul ca Blue Air să nu poată să-și continue activitatea și să nu își poată plăti datoriile

blue air boeing 737 Sursa foto: Facebook/Blue Air

Compania Blue Air a primit în anul 2020 un împrumut de la stat de circa 300 de milioane de lei, prin Eximbank, iar banca de stat avertiza încă de la acea vreme că există riscul ca Blue Air să nu poată rambursa împrumutul și să nu își poată plăti datoriile, deoarece societatea este decapitalizată, iar gradul de îndatorare al societății este extrem de ridicat, în timp ce unele aeronave erau deja gajate în favoarea ANAF și a unei companii private. Subiectul a fost semnalat anterior de profit.ro.

În august 2020, Guvernul a aprobat o ordonanță de urgență prin care a acordat împrumuturi garantate de stat companiilor aeriene românești Tarom și Blue Air, deoarece acestea erau afectate de pandemie și suspendarea călătoriilor. Tarom a primit un împrumut garantat de stat în sumă de 317 de milioane lei, iar Blue Air a primit un împrumut în valoare de 300 de milioane lei.

Eximbank, banca de stat prin intermediul căreia au fost acordate la acea vreme împrumuturile, a realizat atunci o analiză economico-financiară privind activitatea companiei Blue Air și a atras atenția asupra mai multor lucruri.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Astfel, analiza arăta pe de o parte că „există o incertitudine semnificativă cu privire la capacitatea societății de a își continua activitatea și un risc ridicat de a nu își onora obligațiile financiare”, dacă nu primea ajutor financiar. Pe de altă parte, analiza estima că planul financiar de redresare al companiei este unul optimist, bazat pe reluarea încasărilor din bilete la un nivel de 80% din cel dinainte de pandemie încă din 2021, precum și pe o infuzie de capital de 50 de milioane de euro de la acționari.

Concluzia Eximbank este că valoarea companiei în acel moment era negativă.

Pentru acoperirea cel puțin a valorii împrumutului acordat de Guvern, împreună cu dobânzi și comisioane, Blue avea obligația constituirii de garanții, punând gaj un teren cu pădure, aeronave, pachete de acțiuni ale Blue Air Aviation, Airline Invest și Blue Air Technic.

Însă Eximbank a constatat că, deși bunurile erau tranzacționabile și neafectate de sarcini sau ipoteci, era pusă la îndoială valoarea de piață a terenului cu pădure, care nu era un teren construibil, întrucât PUZ sector 1 este în dezbatere, existând un grad ridicat de incertitudine privind aprobarea acestuia.

Totodată, evaluarea aeronavelor s-a realizat în ipoteza în care acestea sunt în configurația inițială, având montate motoarele cu care au fost achiziționate. În schimb, aeronavele aflate în proprietatea Blue Air Aviation SA erau deja gajate, în data de 30.06.2020, în favoarea Air Lease Corporation și în favoarea ANAF. Mai mult, aeronavele suspuse evaluării se găseau în diferite situații precum: motoare montate pe alte aeronave, aeronave achiziționate fără motoare și care au motoare de pe altă aeronavă sau nu au motoare montate.

„Având în vedere că Blue Air Aviation S.A. nu poate face plata datoriilor către cei doi creditori anterior obținerii împrumutului garantat de stat, ipoteca asupra aeronavelor poate fi constituită inițial în favoarea Ministerului Finanțelor Publice cu rang subsecvent celor existente, iar ulterior achitării datoriilor către cei doi creditori și radierii în consecință a sarcinilor, ipoteca va deveni de rang 1”, arăta Eximbank.

Eximbank arăta, așadar, în concluzii, că „emiterea scrisorii de garanție prezintă un risc major de executare și de nerecuperare a sumelor plătite de stat, prin Ministerul Finanțelor Publice, în contul ajutorului de stat acordat”.

Marți seară, Blue Air a anunțat că suspendă toate zborurile din România, în perioada 6-12 septembrie, din cauza faptului că toate conturile i-au fost blocate de către Administrația Fondului pentru Mediu (AFM). Marți a fost activată o celulă de criză la nivelul Guvernului pentru aducerea în țară a românilor blocați în străinătate din cauză că zborurile le-au fost anulate, iar Executivul a alocat 5 milioane de lei către Ministerul Transporturilor pentru ca Tarom să poată aduce în țară călătorii afectați. Miercuri, Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a suspendat poprirea conturilor companiei Blue Air, după ce compania a cerut eșalonarea datoriilor.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: