UMB va termina lucrările pe toate cele 4 loturi ale secțiunii Buzău-Focșani de pe Autostrada Moldovei (A7) până la finalul anului, spune ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu în prima vizită de verificare pe A 7 de la începutul anului. Promisiunea deschiderii loturilor de mijloc (67 km.) ale secțiunii Buzău-Focșani nu este nouă, a fost asumată în toamna anului trecut la Buzău, la semnarea contractului cu Nurol pentru lotul 3 Pietroasele-Buzău, însă de atunci, progresul constructorului nu a fost chiar la turație maximă. Conform datelor oficiale, la începutul anului execuția pe cei 82 de kilometri dintre Buzău și Focșani este cuprinsă între 27 și 29 %. Termen în 2024 au doar loturile de la capete, Buzău-Vadu Pașii (4,6 km.) și Mândrești/Munteni-Focșani (10 km.) cocoașa de la Focșani, loturile 2 și 3 fiind pentru 2025.
De menționat că, în aprilie 2023, la verificare pe lotul 4 ,,cocoașa Focșani” ministrul Grindeanu avansa procente de 30-40 % execuție, pentru ca, aproape un an mai târziu, raportul oficial CNAIR să consemneze 29 %.
,,Aici, pe cele 4 loturi este o mobilizare nu bună, ci foarte bună. În toamna acestui an, spre sfârșitul anului se va circula pe cele 4 loturi. Chiar dacă 2 loturi au termen 2025 avem un constructor care, de fiecare dată reușește să devanseze termenele asumate. Am convenit cu constructorii să facem următorul lucru : când se termină câte un tronson de la o descărcare la alta să fie utilizat tot lotul în circulație să nu așteptăm tot lotul 4 sau întregul lot 3. Adică, atunci când se termină lucrările pe bucăți care pot fi date în circulație să facem acest lucru fără să mai așteptăm toată birocrația legată de recepțiile finale pe loturi”, a explicat Grindeanu.
Cu puțin timp înainte de verificarea de pe A 7, Regionala de Drumuri și Poduri Iași a transmis că pe loturile 2 și 3 (67 km.) UMB lucrează cu 1200 de drumari și aproape 400 de utilaje : ,, Imagini aeriene de pe șantierul Autostrăzii A7 Buzău – Focșani, Lot 3 Râmnicu Sărat – Mândrești-Munteni. Pe loturile 3 și 4 ale acestui tronson, antreprenorul desemnat prin contract are mobilizat un efectiv de aproximativ 380 de autobasculante și utilaje și 1.200 de muncitori.”
Informarea directorului CNAIR, Cristian Pistol :
,,Am continuat astăzi verificările și pe șantierele celor 4 loturi ale autostrăzii Buzău-Focșani ! Antreprenorul este bine mobilizat în teren și face tot posibilul să finalizeze cât mai repede construcția acestui sector din A 7 (Autostrada Moldovei). Reprezentanții constructorului spun că treptat vor crește mobilizarea și ritmul de lucru pentru a termina lucrările pe cei 82,44 km de autostradă dintre Buzău și Focșani înainte de termenle contractuale de finalizare.
Tronsonul 1: Buzău-Vadu Pașii (4,6 km)
Antreprenor: Asocierea SA&PE Construct SRL – Spedition UMB SRL – Tehnostrade SRL;
Durată contract: 20 de luni (execuție);
Stadiu actual: 26,5%.
Tronsonul 2: Vadu Pașii -Râmnicu Sărat (30,8 km)
Antreprenor: Asocierea SA&PE Construct SRL – Spedition UMB SRL – Tehnostrade SRL – SC Intertranscom Impex SRL;
Durată contract: 26 de luni (execuție);
Stadiu actual: 27%.
Tronsonul 3: Râmnicu Sărat- Mândrești/Munteni (36,1 km)
Antreprenor: Asocierea SA&PE Construct SRL – Spedition UMB SRL – Tehnostrade SRL – SC Intertranscom Impex SRL;
Durată contract: 26 de luni (execuție);
Stadiu actual: 27%.
Tronsonul 4: Mândrești/Munteni-Focșani (10,94 km)
Antreprenor: Asocierea SA&PE Construct SRL – Spedition UMB SRL – Tehnostrade SRL;
Durată contract: 20 de luni (execuție);
Valoare contract: 763,72 milioane de lei, fără TVA;
Stadiu actual: 29%.
Cele mai noi imagini cu întreaga Autostradă Ploiești -Pașcani au fost publicate pe Canalul YouTube Răducu P Drum :