Grupul chinez Huawei va prezenta un nou telefon la câteva ore după ce Apple va lansa noul iPhone 16

Huawei laptop telefon Sursa foto: x.com/ Huawei Mobile

Grupul chinez Huawei Technologies se pregăteşte să lanseze noi produse la un eveniment care va avea loc la doar câteva ore după ce grupul american Apple va prezenta noul iPhone 16, cea ce creează premisele pentru următoarea luptă dintre cei doi mari producători de telefoane mobile, transmite Bloomberg, citat de Agerpres.

Într-o postare pe reţeaua chineza de socializare Weibo, directorul diviziei pentru consumatori de la Huawei, Richard Yu a anunţat că pe data de 10 septembrie, grupul va dezvălui noi produse, făcând o aluzie că este vorba de un “produs epocal”, care a avut nevoie de cinci ani de lucru şi investiţii.

Potrivit unor surse din apropierea companiei, Huawei urmează să prezinte săptămâna următoare primul smartphone care se pliază de două ori. De asemenea, grupul chinez se pregăteşte să dezvăluie şi automobilul electric Aito, chiar dacă este posibil ca produsul care va fi lansat final pe piaţă să sufere unele modificări.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Rivalul american Apple va lansa o nouă generaţie de telefoane iPhone şi accesorii pe data de 9 septembrie, ocazie cu care responsabilii grupului american vor încerca să îi convingă pe investitori că ar trebui să treacă la noile dispozitive.

În trimestrul aprilie-iunie 2024, Huawei a scos Apple din top cinci cei mai mari producători de smartphones de pe piaţa chineză, după ce a recuperat cota sa de piaţă pe segmentul graţie seriei de telefoane Mate 60 care sunt echipate cu un procesor revoluţionar.

Faptul că grupul chinez va organiza un eveniment de lansare de produs la doar câteva ore după dezvăluirea noii versiuni de iPhone, sugerează că Huawei este pregătit pentru o nouă luptă, de la egal la egal, cu Apple.

Richard Yu a fost văzut cu un nou dispozitiv în mână, denumit trifold. Principala sa caracteristică ar fi capacitatea de a împături un echipament cu un ecran mare, similar unei tablete, într-unul de dimensiunile unui smartphone obişnuit.

Huawei, precum şi compatrioţii chinezi Honor Device şi Xiaomi, au pus la punct unele din cele mai subţiri telefoane pliabile şi lucrează la dezvoltarea în continuare a acestei caracteristic

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: