Grupul german Schaeffler a finalizat fuziunea cu producătorul de componente pentru vehicule electrice Vitesco Technologies, inclusiv în România

Schaeffler Romania 1

Grupul german Schaeffler, producător de componente auto, anunță marți într-un comunicat că a finalizat fuziunea cu producătorul de componente pentru vehicule electrice Vitesco Technologies, inclusiv în România. Tranzacția a fost anunțată acum aproape un an. După fuziune, prezența Schaeffler în România va fi astfel compusă din patru locații în Brașov, Timișoara, Iași și Sibiu, cu peste 8.500 de angajați.

Amintim că săptămâna trecută, directorul general al Schaeffler, Klaus Rosenfeld, a anunțat într-un interviu că grupul Schaeffler va face concedieri, ca parte a fuziunii cu producătorul de componente pentru vehicule electrice Vitesco. „Desigur, vor fi de asemenea ajustări de personal”, a declarat şeful producătorului de echipamente şi componente auto, adăugând că numărul de locuri de muncă afectate nu este clar dar nu va fi format din cinci cifre.

Fuziunea Vitesco în Schaeffler a intrat în vigoare astăzi, odată cu înregistrarea finală a fuziunii în registrul comercial al Schaeffler, a transmis compania. În același timp, conversia acțiunilor comune fără drept de vot ale Schaeffler în acțiuni comune cu drept de vot complet a fost finalizată.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Klaus Rosenfeld, CEO al Schaeffler AG, a declarat: „Odată cu finalizarea fuziunii cu Vitesco astăzi, Schaeffler intră într-un nou capitol în istoria sa corporativă. În ciuda mediului provocator, tranzacția complexă a fost finalizată cu succes conform planului în mai puțin de un an. Acest lucru demonstrează că cele două companii nu sunt doar o compatibile din punct de vedere tehnologic, ci și și din punct de vedere cultural. Așteptăm cu nerăbdare continuarea colaborării noastre. Împreună, vom crea o companie lider in Motion Technology.”

Georg F. W. Schaeffler, Acționar de familie și Președinte al Consiliului de Supraveghere al Schaeffler AG: „Schaeffler și Vitesco sunt mai puternice împreună. Fuziunea pune baza pentru ca Schaeffler AG să continue să-și mențină traiectoria de creștere profitabilă în viitor. Ca și în trecut, familia Schaeffler va continua să sprijine îndeaproape Grupul Schaeffler ca acționar de ancorare pe termen lung. Este o mare plăcere pentru mine – și în numele mamei mele Maria-Elisabeth Schaeffler-Thumann – să îi întâmpin cu căldură pe angajații extrem de competenți ai Vitesco în cadrul Grupului Schaeffler.”

Integrarea consolidează prezența Schaeffler în patru locații din România

Prin fuziunea cu Vitesco, Schaeffler transmite că își întărește poziția ca unul dintre cei mai importanți angajatori din domeniul industrial în România. Cu o prezență semnificativă în Brașov, Timișoara, Iași și Sibiu, această integrare creează un centru de competență global și unul dintre cele mai importante hub-uri ale grupului în pregătirea viitoarelor tehnologii din domeniul mobilității.

Pentru România, integrarea celor două companii aduce o aliniere puternică între cercetare și dezvoltare, producție și tehnologie, într-un mix unic ce acoperă atât industria auto, cât și alte sectoare industriale importante. Pe măsură ce navighează provocările curente care afectează sectorul aplicațiilor industriale această fuziune poziționează operațiunile din România strategic în cadrul global Schaeffler. Acestea vor avea astfel un rol cheie rezultat din îmbinarea capabilităților în domeniul dezvoltării și testării de produse cu un nivel ridicat de expertiză în producție.

Alexandru Blemovici, CEO Subregiunea România & Sud-Estul Europei: „Integrarea celor două companii în România ne oferă oportunitatea de a deveni un lider regional în dezvoltarea și realizarea de soluții industriale inovative în toate domeniile legate de mobilitate. Cu peste 8.500 de angajați și o cifră de afaceri cumulată de aproape 1,5 miliarde de euro în România la nivelul anului 2023, avem șansa deosebită de a contribui la tehnologii esențiale pentru viitorul mobilității globale. Prin această integrare, ne consolidăm operațiunile, dar și competențele tehnice și know-how-ul necesare pentru a putea face tehnologia mobilității mai eficientă, mai curată și sustenabilă.”

Pe o bază pro-forma pentru 2023, compania combinată va avea vânzări anuale consolidate de aproximativ 25 de miliarde de euro, va angaja aproximativ 120.000 de persoane în peste 250 de locații și va avea mai mult de 100 de unități de producție la nivel mondial.

În noua structură, Grupul Schaeffler își va împărți activitățile în patru divizii concentrate, fiecare având poziții de conducere în piețele lor respective: E-Mobility, Powertrain & Chassis (Transmisie & Șasiu), Vehicle Lifetime Solutions and Bearings & Industrial Solutions (Rulmenți și Soluții Industriale). În plus, Grupul Schaeffler își împarte afacerile în patru regiuni – Europa, Americas, Greater China și Asia/Pacific – care vor continua să fie gestionate ca și până acum.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.