Grupul maghiar MOL continuă să diversifice aprovizionarea cu petrol în regiune după ce compania a importat 85.000 de tone de petrol CPC şi a semnat un acord comercial cu KazMunayGas (KMG), compania naţională de petrol din Kazahstan, potrivit unui comunicat de presă, transmite Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

The Caspian Pipeline Consortium (CPC) este operatorul conductei de 1.500 km, Tengiz-Novorossiisk, care trece prin Rusia și prin care petrolul din Marea Caspică ajunge la Marea Neagră și la terminalul marin din portul rusesc Novrossiisk, de unde este îmbarcat pe petroliere în larg, prin cele trei puncte de încărcare plutitoare, ampladate la 5 km de coastă. Conducta, prin care se transportă circa 2% din tot petrolul mondial operată de leagă marile câmpuri petroliere din zona caspică de Marea Neagră și este importantă inclusiv pentru România pentru că de aici se încarcă majoritatea petrolului care este rafinat la Petromidia.

Colaborarea dintre MOL şi KMG a început în 2004 când cele două companii au semnat un acord de cooperare pentru a valorifica oportunităţile din Kazahstan. Cel mai recent acord de comerţ cu petrol consolidează şi mai mult securitatea aprovizionării pentru regiunea Europei Centrale şi de Est.

Analize Economedia

România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA

Un transport de petrol de tip CPC (Caspian Pipeline Consortium) a sosit din portul Novorossiysk la Omisalj, Croaţia. Cele 85.000 de tone de petrol de tip CPC, în principal ţiţei kazah, contribuie la creşterea volumului de petrol maritim care ajunge în regiune. Petrolul kazah are un rol esenţial în programul Grupului MOL de diversificare a surselor de aprovizionare şi este unul dintre cele 14 tipuri de petrol deja testate la rafinăria din Bratislava şi importate cu regularitate în regiune.

Recent, Grupul MOL a semnat un acord comercial şi cu MVM prin care importă anual 160.000 de tone de petrol din Azerbaidjan, echivalentul a 1,5% din volumul total de ţiţei procesat de MOL. La fel ca în cazul petrolului kazah, Grupul MOL foloseşte petrol azer de mai mulţi ani. În 2020, compania a achiziţionat o cotă în câmpul petrolier Azeri-Chirag-Gunashli (ACG), de unde a livrat anul trecut 5 milioane de barili de petrol în regiune.

Grupul MOL este o companie internaţională integrată de petrol, gaze naturale, petrochimie şi retail, cu sediul central în Budapesta, Ungaria. Are operaţiuni în peste 30 de ţări, o forţă de lucru formată din 25.000 de angajaţi în întreaga lume şi peste 100 de ani de experienţă în industrie. Grupul MOL controlează trei rafinării şi două unităţi petrochimice la nivelul managementului integrat al lanţului de aprovizionare în Ungaria, Slovacia şi Croaţia. Compania are, de asemenea, o reţea de aproape 2.400 de staţii de servicii în 10 ţări din Europa Centrală şi de Sud-Est. În prezent, activităţile de producţie se desfăşoară în 8 ţări, iar cele de explorare în 9 ţări.