Perseverenţa războiului hibrid al Rusiei înspăimântă Europa. Acesta alimentează fobii, cultivă idiosincrazii legate de amenințările iminente și justifică exagerarea cheltuielilor militare. De la lovitura de stat din Crimeea din 2014 bugetele militare europene au crescut constant, anul trecut marcând o creștere cu 19%, în timp ce în 2025 e de aștept să fie rezervați pentru cheltuieli militare aproape 400 de miliarde de euro. Revanșismul Ursului complică semnificativ situația: modifică vechile echilibre strategice, doctrinele consolidate și posturile geopolitice, scrie publicația italiană Avvenire, conform Rador Radio România.
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
În Germania, a dispărut tabuul relațiilor militare: statu-quo-ul cu Franța se estompează odată cu trecerea timpului şi reapar fantomele trecutului, „minilateralismul” și alianțele limitate. NATO pune sub semnul întrebării rolul Statelor Unite ale lui Trump în Războiul Rece anti-rus, înrădăcinat mai mult în Europa decât peste Atlantic, nuanțat și schimbător în articulațiile sale în funcție de distanța geografică față de Moscova. Ce se va întâmpla cu conceptele operaționale americane de altădată, intrinseci vechiului rol al comandanților atlantici?
Astăzi, America, prinsă în capcana lui Tucidide, se uită la problemele interne și la controlul Chinei: Ucraina este o problemă marginală, o chestiune de armament care urmează să fie vândut contribuabililor europeni. Un NATO slăbit, lipsit de certitudinile superputerii americane, își întărește strânsoarea de-a lungul noii Cortine de Fier. Face ca rețeaua de poliție din cerurile Europei de Est să evolueze mai puternic; revizuiește regulile de angajament și își consolidează mecanismele reactive, reostatice, ca răspuns la aventurismul rusesc.
Incursiunile aviației și dronelor în Estonia, Polonia și România, precum şi survolările misterioase din alte părţi, mărturisesc o dinamică escaladată și o cursă a înarmărilor care vede Europa accelerând planurile pentru un zid între Arctica și Marea Neagră.
Scutul și sabia se intersectează în scenarii afectate de războiul din Ucraina, o combinație de factori care subminează superioritatea consacrată a forțelor comune, și de bătălia aero-maritimă, absorbită acum de logici multi-domeniu a căror implementare este problematică, deoarece în teatrul european, Rusia a desfășurat un arc de oțel, articulat conform canoanelor strategiei de interdicție asimetrică a zonei.
O barieră anti-acces ridicată pentru a apăra granița federală, cu un amestec de rachete anti-suprafață și anti-navă, tunuri antiaeriene, lansatoare hipersonice și o multitudine de drone, rezumă perfect neînțelegerea totală cu Occidentul, după ce numeroase apeluri, începând cu cel din Kosovo, au fost respinse. Din perspectiva sa, Moscova luptă pe multiple fronturi pentru a submina cordonul sanitar al inamicului ridicat la granița de vest a Federației. Și, de-a lungul istmului dintre Marea Baltică și Marea Neagră, Belarusul joacă un rol central pentru aceasta, susținută de tehnologii cu rază medie de acțiune și de extinderea protectoare a umbrelei nucleare. Ne aflăm într-o vastă zonă tampon, care se întinde pe două sute de mii de kilometri pătrați, un dig între Ucraina la sud și republicile baltice la nord. Aici, alianța cu Minsk atenuează izolarea Moscovei față de enclava Kaliningrad, într-o Baltică alunecată în imperiul occidental, odată cu extinderea Alianței Atlantice către Suedia și Finlanda.. Şi având în vedere că granița ruso-belarusă se întinde la doar 400 de kilometri de capitala Moscova, Kremlinul consideră Belarusul ca pe o extensie naturală a spațiului său strategic. Citat de revista militară Raids, expertul Dimitri Trenin observă cu perspicacitate: „Spre deosebire de Ucraina, Belarusul este situat de-a lungul principalei axe strategice a Europei, pe drumul Berlin-Moscova”. Confruntată cu consolidarea continuă a infrastructurii NATO de-a lungul frontierelor federale, reacția Moscovei pare acum mai puțin indescifrabilă și sugerează poate că o retorica energică este mai puțin oportună decât diplomația destinderii, începând cu Ucraina și depășind originile acelui război.