Guvernul a aprobat prelungirea plafonării adaosului comercial la alimentele de bază, până la finalul lunii septembrie, a anunțat vineri ministrul Agriculturii Florin Barbu. Amintim că măsura este în vigoare din anul 2023 și a fost prelungită în mod repetat, acum urmând să expire la 1 iulie. Retailerii au atras atenția că măsura trebuia să fie temporară și că au aflat de intenția prelungirii joi seară.
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
„Este responsabilitatea noastră să protejăm fermierii și consumatorii români! Astăzi, în ședința de guvern, au fost aprobate două măsuri care și-au dovedit eficiența! Astfel, am propus și aprobat în Guvern prelungirea plafonării adaosului comercial pentru alimentele de bază, până la 30 septembrie 2025, pentru a proteja puterea de cumpărare a românilor cu venituri mici și medii. De asemenea, continuăm să protejăm fermierii români de importurile de produse din Ucraina și menținem obligativitatea licențierii pentru astfel de importuri, până la 31 decembrie 2025”, a transmis ministrul Agriculturii.
Lista alimentelor cu adaos comercial plafonat cuprinde: pâine albă simplă cu gramaj cuprins între 300-500 grame, fără specialităţi; lapte de vacă de consum 1 l, grăsime 1,5%, cu excepţia UHT; brânză telemea de vacă vrac; iaurt simplu din lapte de vacă, 3,5% grăsime, cu gramaj maxim 200 grame; făină albă de grâu “000” până la 1 kg; mălai până la 1 kg; ouă de găină calibrul M; ulei de floarea-soarelui până la 2 l; carne proaspătă pui; carne proaspătă porc; legume proaspete vrac; fructe proaspete vrac; cartofi proaspeţi albi vrac; zahăr alb tos până la 1 kg; smântână – 12% grăsime; unt până la 250 grame; magiun până la 350 grame.
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) a publicat joi seară un proiect de Ordonanţă de Urgenţă prin care a propus plafonarea adaosului comercial pentru alimentele de bază cu trei luni, până la data de 30 septembrie 2025.
Acest proiect de OUG ar apărea numai pe site-ul Ministerului Agriculturii ca fiind semnat doar de PSD: Marian Neacșu Viceprim – ministru, Radu Marinescu – Ministrul Justiției și Florin Barbu – Ministrul Agriculturii, dar nu și de miniștrii de Finanțe și Economie, așa cum a fost în cazul celorlalte OUG, inclusiv al celor care prelungesc.
Asociația Marilor Rețele Comerciale din România (AMRCR), care reprezintă cei mai mari retaileri din România, critică noua prelungire a plafonării adaosului comercial la alimentele de bază, măsură care a fost pusă în dezbatere publică joi seara și adoptată vineri în ședința de Guvern. Reprezentanții AMRCR susțin că se așteptau de la noul Guvern la „un dialog de calitate, transparent și de substanță”, dar că „maniera a rămas cea veche, cu postări seara și adoptări ziua următoare”.