Guvernul aprobă noi proiecte necesare pentru a atinge jaloane din PNRR / Ciucă: Este vorba de o sumă foarte mare de bani pe care trebuie să-i „accesionăm”

Nicolae Ciucă Sursa foto: Inquam Photos / George Calin

Guvernul s-a reunit joi, în a treia ședință din această săptămână, pentru a aproba o serie de proiecte necesare pentru a atinge jaloane din PNRR cu termen-limită finalul acestui an. Premierul Nicolae Ciucă a afirmat, în debutul ședinței, că este vorba de o sumă foarte mare de bani pe care trebuie să-i „accesionăm”.

„În ședința de astăzi vom continua să aprobăm toate elementele care constituie îndeplinirea jaloanelor și țintelor în PNRR. Acesta reprezintă practic cel mai important obiectiv pe care noi l-am avut în acest sfârșit de an. Practic, activitate guvernului, pe lângă problemele curente pe care a trebuit să le rezolvăm, s-a centrat pe identificarea soluțiilor astfel încât aceste jaloane și ținte să poată fi îndeplinite. Este cel mai important proiect național de redresare și reziliență pe care l-am înțeles așa cum l-am prezentat de fiecare dată în comunicările pe care le-am avut. Consider că nu este puțin lucru să subliniez de fiecare dată și ori de câte ori voi avea și vom avea ocazia să menționăm că este vorba de o sumă foarte mare de bani, 30 de miliarde de euro, pe care trebuie să-i accesionăm și să-i gestionăm așa cum vine… cum se cuvine, astfel încât să realizăm reformele și investițiile care sunt solicitate prin implementarea acestui plan”, a declarat premierul, în debutul ședinței de Guvern.

El a afirmat că a fost nevoie ca Guvernul să accelereze viteza de lucru astfel încât să poată să se apropie de finalizarea acestui deziderat.

Analize Economedia

sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Premierul a vorbit despre proiecte și reforme asumate pentru cetățeni și societate și a dat câteva exemple:

  • domeniul educației: „Un obiectiv important pus în concordanță cu proiectul de reformă „România Educată” este reducerea abandonului școlar. Printr-un program pe care îl vom aproba în ședința de astăzi și care reprezintă țintă în PNRR, 2.500 de unități de învățământ din România vor beneficia de finanțare pentru a preveni părăsirea timpurie a școlii, îndeosebi de către copii din familiile vulnerabile”, a declarat premierul.
  • sectorul infrastructurii feroviare: „Vom adopta un plan de acțiune pentru creșterea cu cel puțin 25% până în 2026 a traficului feroviar și pentru îmbunătățirea traficului de călători”, a spus Ciucă.
  • servicii extinse de alimentare cu apă și canalizare: „Printr-o ordonanță pe care o vom aproba astăzi vom face posibilă racordarea la serviciile publice cu alimentare cu apă a cetățenilor din mai multe comunități. România are la dispoziție în următorii ani prin acest program 968 de milioane de euro pentru managementul sustenabil al sectorului de apă și apă uzată”, a anunțat premierul.

Nicolae Ciucăa declarat că prima tranșă a grantului de care va beneficia România  în valoare de 1,8 miliarde euro a intrat în țară la începutul lunii decembrie. Potrivit lui, la începutul anului 2022 urmează să intre în contul statului român încă 1,9 miliarde de euro, reprezentând prefinanțarea din împrumutul acordat României.

„Fondurile de care va beneficia România anul viitor vor finanța reforme, dar și investiții în infrastructură, de exemplu două secțiuni din Autostrada Transilvania, respectiv Nădășelu – Zimbor și Zimbor – Poarta Sălajului, proiecte de renovare energetică, dezvoltarea unor capacități de producție de energie electrică”, a spus premierul.

Nicolae Ciucă a anunțat că, în contextul în care toate reformele și investițiile din PNRR sunt cuprinse în programul de guvernare, dar și având în vedere importanța acestui proiect, monitorizarea operaționalizării PNRR va fi preluată la nivelul primului ministru.