Guvernul se pregătește să trimită la Comisia Europeană cererea de plată numărul 4 din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), în valoare de 2,62 miliarde de euro, a anunțat ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene Dragoș Pîslaru.
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
„România pregătește cererea de plată 4, în valoare de 2,62 miliarde de euro, iar vestea poate să dea un semnal în economie cu privire la deblocarea, demararea, accelerarea procesului de finanțare pe aceste proiecte critice pentru România”, a spus ministrul.
Cea de-a patra cerere de plată conține 62 de ținte și jaloane, ele sunt exclusiv în componenta de grant, fiind 26 reforme cheie și 23 de investiții.
Ministrul a precizat că pregătirea acestei cereri de plată este într-un stadiu extrem de avansat, doar 3 jaloane fiind nefinalizate.
„Din cele 62 de jaloane, mai avem doar 3 unde sunt intervenții adiționale, care au o parte procesele legislative, iar o parte depinde de motivarea Curții Constituționale cu privire la pachetul 2, unde avem niște lucruri legate taxarea pe mijloacele de transport, de taxa pe poluare și care imediat cum avem motivarea de la CCR putem trece în procesul de aprobare și rezolva. Asumpția noastră de lucru este că până la sfârșitul acestei luni vom rezolva aceste 62 de ținte și jaloane”, a declarat Dragoș Pîslaru.
Ministrul a afirmat că își propune să putem avea cea mai rapidă încasare după prima care a fost legată de prefinanțare.
România va mai depune doar trei cereri de plată până la finalul PNRR: cererile 4, 5 și 6, dintre care cererile de plată 4 și 5 doar cu componente de grant.

Sursa: Captură video