Industria auto din Germania cere UE să renunţe la planificatele taxe vamale suplimentare pentru mașinile electrice produse în China

masini electrice, incarcatoare electrice Sursa Foto: CarVertical

Asociaţia Industriei Auto din Germania (VDA) a cerut Comisiei Europene să renunţe la planificatele taxe vamale suplimentare pentru vehiculele electrice (EV) produse în China, cel mai recent efort de influenţare a negocierilor, înainte ca tarifele să intre în vigoare joi, 4 iulie, transmite agenția Reuters, citată de News.ro.

Într-un comunicat dat publicităţii miercuri, VDA susţine că taxele vamale îi vor afecta pe producătorii auto din Europa şi SUA care exportă în China, ţară care ar putea adopta represalii cu efect asupra industriei germane, ţinând cont de volumul exporturilor sale către statul asiatic.

Valoarea exporturilor Germaniei de maşini în China a fost anul trecut de peste trei ori mai ridicată decât valoarea importurilor din China, iar valoarea exporturilor furnizorilor de componente de patru ori mai ridicată decât valoarea importurilor, conform VDA.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

În schimb, Comisia Europeană ar trebui să se concentreze pe asigurarea accesului la materiile prime critice, multe fiind controlate de China – pentru industria EV din Europa, reducând barierele în calea accesului pe piaţă, şi având o politică comercială transparentă, susţine VDA.

“Taxele vamale suplimentare nu reprezintă o măsură adecvată pentru sporirea rezilienţei competitivităţii europene pe termen lung”, susţine Asociaţia Industriei Auto din Germania.

China este responsabilă pentru aproximativ 30% din vânzările producătorilor auto germani şi, de departe, Germania este cel mai mare exportator de vehicule cu motoare de 2,5 litri sau mai mult, livrând în statul asiatic vehicule de 1,2 miliarde de dolari, de la începutul anului, conform datelor autorităţii vamale chineze.

Executivul comunitar a informat că intenţionează să impună tarife vamale suplimentare pentru automobilele electrice chineze, începând cu data de 4 iulie, o măsură care este posibil să ducă la represalii din partea Chinei. Vehiculele produse în uzinele chineze şi importate în UE sunt vizate deja de tarife vamale de 10%. Bruxelles-ul intenţionează să majoreze aceste tarife cu 17,4% pentru automobilele BYD, cu 20% pentru automobilele Geely şi cu 38,1% pentru automobilele SAIC.

China, cea mai mare piaţă auto din lume, este şi un centru cheie de producţie pentru multe companii auto germane.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.