ING Bank România a avut un profit net în creștere cu 7,8%, la 374 milioane de lei, în primul trimestru

ING Bank Sursa foto: ING Bank

ING Bank România a avut, în primul trimestru al anului, o creștere a veniturilor de 14,1%, la 1 mld. lei, față de 877 milioane lei în primul trimestru din 2024. Profitul net a înregistrat o creștere de 7,8%, la 374 milioane de lei, iar activele totale au ajuns la 73,4 miliarde lei, o creștere de 2,8% față de aceeași perioadă a anului trecut, anunță banca printr-un comunicat.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

„În primul trimestru al anului, am reușit să înregistrăm o performanță bună, în ciuda contextului macroeconomic și politic provocator. Am continuat ritmul susținut de investiții în dezvoltarea de produse și servicii noi pentru clienții noștri. De la începutul acestui an, clienții antreprenori au posibilitatea de a deschide contul de companie integral online, fără a mai fi nevoie de drumuri suplimentare la bancă. Avem încredere în reziliența clienților noștri și ne păstrăm angajamentul de a le rămâne aproape.” – Mihaela Bîtu, CEO, ING Bank România.

ING Home’Bank este un canal foarte important pentru accesarea produselor de economisire: din totalul produselor deschise în aplicație, 64% sunt conturi de economii și depozite la termen. De altfel, în primul trimestru din 2025, au fost accesate cu 9% mai multe produse în ING Home’Bank comparativ cu aceeași perioadă a anului anterior.

Analize Economedia

Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
Linie asamblare uzina Dacia Mioveni (4)
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar

Apetitul pentru produse digitale este la fel de mare și pentru clienții antreprenori (cu acţionariat unic), care pot acum să își deschidă contul de companie fără drumuri la bancă, direct din ING Home’Bank. Astfel, pot iniția procesul de oriunde și oricând, fără a fi necesare documente, apeluri video sau fotografii, iar o parte din informații sunt precompletate prin interogare la Oficiul Național al Registrului Comerțului.

Procesul de înrolare digital vine în completarea serviciilor deja disponibile în platforma bancară online ING Business, adresată clienților persoane juridice, precum actualizarea datelor, accesarea unui credit cu rambursare în rate egale sau a unei linii de credit, deschiderea unui cont suplimentar, de economii în lei sau a unui depozit la termen în euro, dar și adăugarea de noi utilizatori.

Clienții se loghează în Home’Bank aproape în fiecare zi, în medie de 29 de ori pe lună

Home’Bank devine canalul principal prin care clienții persoane fizice accesează serviciile băncii. În primele trei luni din 2025, 91% din totalul vânzărilor de produse bancare a fost realizat prin ING Home’Bank, în creștere cu 9% față de aceeași perioadă a anului 2024. În primul trimestru, 98% dintre clienții noi ai ING Bank au deschis relația folosind procesul de înrolare digital.

85% dintre clienții activi preferă aplicația de mobil, aceasta fiind folosită în mod exclusiv de 9 din 10 utilizatori de Home’Bank. Comparativ cu aceeași perioadă a anului 2024, logările în Home’Bank au crescut cu 7%, iar aplicația este o parte importantă din rutina zilnică a clienților, cu o medie de 29 de accesări pe lună pentru fiecare client, adică aproape în fiecare zi. Cele mai frecvente activități sunt verificarea soldului, verificarea raportului de tranzacții și plățile. Plățile digitale au și ele o pondere importantă, cu 1 din 2 clienți digitali înrolați în cel puțin una din soluțiile de plată mobile (Apple Pay, Gpay, Garmin Pay), iar 4 din 10 plăți cu cardul sunt făcute cu ajutorul unui dispozitiv mobil (telefon sau ceas).

 

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.