Exporturile României au crescut cu 3,1%, în primele şase luni, la 47,68 de miliarde euro, iar importurile au crescut cu 4,9%, la 64,39 de miliarde euro, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS) citate de News.ro.
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
„În perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2025, exporturile FOB au însumat 47,676 miliarde euro, iar importurile CIF au însumat 64,388 miliarde euro. În perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2025, exporturile au crescut cu 3,1%, iar importurile au crescut cu 4,9%, comparativ cu perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2024”, arată datele INS.
În luna iunie 2025, exporturile FOB au însumat 8,22 de miliarde euro, iar importurile CIF au însumat 10,59 de miliarde euro, rezultând un deficit de 2,37 de miliarde euro. Faţă de luna iunie 2024, exporturile din luna iunie 2025 au crescut cu 6,3%, iar importurile au crescut cu 0,6%.
În perioada 1.I-30.VI 2025, ponderi importante în structura exporturilor şi importurilor sunt deţinute de grupele de produse: maşini şi echipamente de transport (47,3% la export şi 36,2% la import) şi alte produse manufacturate (27,6% la export şi 28,1% la import).
Valoarea schimburilor intra-UE27 de bunuri în perioada ianuarie-iunie 2025 a fost de 34,17 miliarde euro la expedieri şi de 46,55 de miliarde euro la introduceri, reprezentând 71,7% din total exporturi şi 72,3% din total importuri.
Valoarea schimburilor extra-UE27 de bunuri în primele şase luni al anului a fost de 13,51 de miliarde euro la exporturi şi de 17,84 de miliarde euro la importuri, reprezentând 28,3% din total exporturi şi 27,7% din total importuri.
Citește și: