Inspecţia Muncii a aplicat amenzi în valoarea de peste 7,4 milioane de lei în perioada 12-18 august, în cadrul unei noi campanii naţionale de control în domeniul construcţiilor pentru combaterea muncii nedeclarate şi prevenirea accidentelor de muncă, informează Ministerul Muncii într-o postare publicată pe pagina de Facebook a instituţiei citată de Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

“Sectorul construcţiilor este în continuă dezvoltare şi aduce multe beneficii comunităţilor noastre. Dar asta nu înseamnă că cei care muncesc zi de zi pe şantiere trebuie neglijaţi sau lipsiţi de protecţie. În joc este şi viaţa lor, nu doar profitul. Pentru mine, fiecare control înseamnă grijă faţă de oameni, siguranţă la locul de muncă şi respect pentru efortul lor. Dezvoltarea nu are sens dacă nu ţine cont de protecţia şi demnitatea celor care o fac posibilă”, a scris ministrul Muncii, Petre Florin Manole, pe pagina sa de socializare.

În total, au fost efectuate 629 de controale în domeniul relaţiilor de muncă, în urma cărora au fost depistate 291 de persoane care prestau muncă nedeclarată, menţionează Ministerul Muncii. S-au aplicat 361 de sancţiuni contravenţionale, din care 245 de amenzi şi 116 avertismente. Valoarea totală a amenzilor aplicate angajatorilor a fost de 6,07 milioane lei, din care 5,5 milioane lei amenzi pentru muncă nedeclarată. De asemenea, au fost dispuse 760 de măsuri pentru remedierea deficienţelor constatate, conform sursei citate.

„În domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă (SSM), au fost controlaţi 558 de angajatori şi s-au constat 730 de nereguli, pentru care au fost dispuse măsuri de remediere. Au fost aplicate 681 de sancţiuni contravenţionale, din care 237 au fost amenzi, iar 443 au fost avertismente. Valoarea totală a amenzilor aplicate a fost de 1,4 milioane lei”, precizează Ministerul Muncii.

Totodată, a fost dispusă sistarea activităţii la 15 locuri de muncă şi oprirea din funcţiune a 7 echipamente. Neconformităţile identificate în domeniul SSM au inclus neutilizarea echipamentelor de protecţie individuală împotriva căderilor de la înălţime, neelaborarea de instrucţiuni proprii de SSM (protecția muncii) şi lipsa autorizării lucrătorilor pentru anumite activităţi, menţionează ministerul.

Analize Economedia

Hidroelectrica logo
armament-romania
utilitati, electricitate, energie
Angajați, recrutări
inflatie
aparare militari
baraj Hidroelectrica
joburi, oameni, persoane, agitație, aglomeratie, locuri de muncă, muncă, angajatori, stradă
Neptun Deep
bursa, investitii, indici, cresteri, scaderi, investitori
calcule buget
Biserica fortificată din Bierțan) de Kayle Kaupanger
Economii, Bani, Tineri, Pușculiță
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume