Inspectorii ANAF au descins în Târgul de Crăciun din București, unde au găsit mai multe nereguli. Nu s-au aplicat sancțiuni

Bucuresti lumini Foto: Bucharest Christmas Market

Inspectorii ANPC au fost, vineri, în Târgul de Crăciun din Bucureşti, unde au fost găsite mai multe nereguli, însă nu s-au aplicat sancţiuni, transmite News.ro. Preşedintele ANPC, Mihai Culeafă, a precizat că acţiunea a avut mai mult caracter preventiv.

”Scopul acestei vizite a avut un rol constructiv, astfel că nu am avut intenţia de a amenda operatorii economici, ci de a-i ajuta prin consiliere şi prevenţie, astfel încât consumatorii să se bucure de achiziţii sigure. Cu alte cuvinte, prezenţa noastră a constat într-un imbold de remediere a posibilelor probleme ale operatorilor economici prezenţi la târgul din Bucureşti. Deşi controalele efectuate pot fi cât se poate de riguroase, obiectivul principal a fost conştientizarea neregulilor şi îmbunătăţitrea condiţiilor de lucru, astfel încât să se evite sancţiunile sau suspendarea temporară a activităţii. Într-adevăr, am observat destule nereguli, însă ne-am dorit să păstrăm scopul vizitei, şi anume acela de a preveni”, a transmis Mihai Culeafă.

Acesta a precizat că au fost identificaţi operatori economici care se abăteau de la norme: absenţa etichetelor, dar şi a separatoarelor între produse, alimente păstrate necorespunzător, neacoperite, sau chiar lipsa unor informaţii, precum faptul că unele produse erau congelate.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

”Am discutat deschis şi i-am rugat individual să remedieze problemele cât mai repede cu putinţă. Avertismentele au fost exclusiv verbale, având în vedere că ne dorim să existe bună voinţă din partea comercianţilor de a-şi soluţiona punctual situaţiile. Îmi doresc să existe dialog şi să ne bucurăm de această perioadă, dar nu voi tolera specula”, a mai transmis preşdintele ANPC.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: