Iohannis a promulgat Legea pentru aprobarea Programului „Anghel Saligny”, prin care Guvernul a împărțit primăriilor 52 de miliarde de lei

bani, finantari, euro Foto: Pexels.com

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea privind Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 95/2021 pentru aprobarea Programului naţional de investiţii “Anghel Saligny”, relatează Agerpres.

Actul normativ are ca obiect de reglementare crearea unui cadru legislativ care să permită unităţilor administrativ-teritoriale promovarea obiectivelor de investiţii, în domeniile eligibile, astfel încât să se poată asigura accesul la servicii esenţiale a întregii populaţii, creşterea calităţii vieţii şi evitarea riscului de depopulare în comunităţile subdezvoltate.

Potrivit notei de fundamentare, programul se integrează în eforturile concertate ale statului prin instituţiile care gestionează fonduri naţionale şi europene, în vederea atingerii ţintelor de conformare la directivele europene în domeniul mediului şi apelor.

Potrivit unui amendament adoptat de Camera Deputaţilor la această lege, în cadrul programului se pot realiza obiective de investiţii care constau în realizarea de construcţii noi sau de lucrări de construire, reconstruire, consolidare, reparaţie, modernizare, modificare, extindere, reabilitare, după caz, schimbare de destinaţie, protejare, restaurare, conservare la construcţii existente şi care se încadrează în cel puţin una dintre următoarele categorii de investiţii: sisteme de canalizare şi staţii de epurare a apelor uzate, inclusiv canalizare pluvială şi sisteme de captare a apelor pluviale şi în unităţile administrativ-teritoriale cu o populaţie de sub 2.000 de locuitori.

La începutul lunii mai a acestui an, Ministerul Dezvoltării a anunțat modul de alocare a celor 52,5 miliarde de lei din programul de investiții Anghel Saligny, finanțat exclusiv din fonduri de la buget.

Astfel, din cele 52,5 de miliarde de lei, 30 de miliarde lei merg la proiecte de drumuri și poduri, iar 22,5 de miliarde lei – la proiecte de apă și canalizare. Media alocării e de 1,25 miliarde de lei pe județ.

Citește și DOCUMENT Cum a împărțit guvernul cele 52 de miliarde de lei din programul Anghel Saligny: Suceava ia cei mai mulți bani, București și Ilfov – codașe

Sursa foto: Pexels

Comentarii

  1. E legal!😩
    S-a dat caşcaal la Primari beţivani care aduc voturi!
    Se vor face: terenuri de fotbal in panta, asfalt in iarba, sali de sport la babe, etc.
    Sciece Fiction editia 7!😩

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *