Italia interzice utilizarea recunoaşterii faciale şi a ochelarilor inteligenţi de către instituţii, cu excepţia situațiilor de combatere a criminalităţii

scanner biometric Sursa foto: Pixabay

Italia a interzis luni utilizarea recunoaşterii faciale şi a ochelarilor inteligenţi de către instituţii, cu excepţia situațiilor în care astfel de tehnologii ajută la combaterea criminalităţii, iar Agenţia sa pentru protecţia datelor a emis o mustrare pentru două municipalităţi care experimentează tehnologiile, transmite agenția Reuters, citată de News.ro.

Sistemele de recunoaştere facială care utilizează date biometrice nu vor fi permise până când nu va fi adoptată o lege specifică sau cel puţin până la sfârşitul anului viitor, a spus organul de supraveghere a confidenţialităţii.

Excepţia este atunci când astfel de tehnologii joacă un rol în anchetele judiciare sau în lupta împotriva criminalităţii.

”Moratoriul decurge din necesitatea de a reglementa cerinţele de eligibilitate, condiţiile şi garanţiile referitoare la recunoaşterea facială, cu respectarea principiului proporţionalităţii”, se arată într-un comunicat al agenţiei.

Potrivit legislaţiei Uniunii Europene şi italiane, prelucrarea datelor cu caracter personal de către organismele publice care utilizează dispozitive video este în general permisă din motive de interes public şi atunci când este legată de activitatea autorităţilor publice, a adăugat acesta.

Cu toate acestea, municipalităţile care doresc să le folosească trebuie să încheie ”pacte de securitate urbană” cu reprezentanţii guvernului central, a adăugat acesta.

Agenţia a reacţionat la măsurile luate în oraşul Lecce, din sudul Italiei, unde autorităţile au declarat că vor începe să utilizeze o tehnologie bazată pe recunoaşterea facială.

Municipalitatea a primit ordin să furnizeze o descriere a sistemelor adoptate, scopul şi temeiul lor legal, precum şi o listă a bazelor de date accesate de dispozitivele sale de monitorizare, a spus agenţia de reglementare.

Autoritatea de supraveghere a confidenţialităţii a vizat şi oraşul toscan Arezzo, unde poliţia locală urma să fie echipată cu super ochelari cu infraroşu, care pot recunoaşte numerele de înmatriculare ale maşinilor.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: