Japonezii de la Toyota au anunțat că vor să lanseze pe piaţă zece noi modele electrice pe baterie până în 2026

toyota Sursa foto: Salonul auto Beijing

Constructorul auto japonez Toyota Motor Corp a anunţat vineri că intenţionează să lanseze pe piaţă zece noi modele electrice pe baterie până în 2026, intensificându-şi eforturile pe un segment de piaţă în care a fost devansat de alţi producători, transmite agenția Reuters, citată de Agerpres.

De asemenea, directorii de la Toyota au precizat că grupul japonez va înfiinţa o nouă divizie specializată pe următoarea generaţie de automobile electrice pe baterie, ca răspuns la îngrijorările că Toyota pierde teren în cursa cu Tesla Inc şi alţi rivali.

Investitorii susţin de multă vreme că Toyota nu s-a mişcat suficient de rapid cu dezvoltarea de automobile electrice pe baterie, preferând în schimb modelele hibride precum Prius.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Noul director general Koji Sato a promis vineri că Toyota îşi va accelera activităţile în domeniul automobilelor electrice pe baterie, adăugând însă că modelele hibride vor rămâne un pilon important al afacerilor grupului nipon. “În următorii ani ne vom extinde gama de modele în categoria importantă a vehiculelor electrice pe baterie”, a spus Koji Sato, adăugând că Toyota va urma o “abordare practică” cu privire la popularizarea automobilelor electrificate, care includ şi modelele hibride.

La rândul său, directorul de tehnologie Hiroki Nakajima a dezvăluit că Toyota mizează pe o producţie anuală de 1,5 milioane de automobile electrice pe baterie în anul 2026.

Potrivit datelor S&P Global Mobility, în 2022 Toyota a vândut 21.650 de automobile electrice pe baterie, controlând doar 0,3% din piaţă, cu mult mai puţin decât cele 1,27 milioane de unităţi vândute de liderul Tesla sau 810.600 de unităţi vândute de numărul doi mondial, constructorul chinez BYD.

Toyota, cel mai mare constructor de automobile din lume în funcţie de volumele de vânzări, a răspuns criticilor vizând ritmul lent cu care a adoptat automobilele electrice pe baterie prin argumentul că un mix de opţiuni, care să includă şi modelele hibride, are mai mult sens pentru baza sa globală de clienţi.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: