Federația Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) lansează ediția 47 a programului „Litoralul pentru Toți”, desfășurată în perioada 1–30 septembrie 2025. Organizatorii spun că prima lună de toamnă aduce tarife reduse cu până la 60% și menționează că, la această ediție, programul se extinde în aproape toate stațiunile, în special în cele din sudul litoralului. Până în prezent, 62 de unități de cazare au lansat oferte pentru programul “Litoralul pentru toți”, care pun la dispoziția turiștilor aproximativ 3500 de locuri de cazare pe noapte.
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
Reprezentanții sectorului vorbesc despre un context dificil pentru turismul românesc, în condițiile în care politica de acordare a voucherelor de vacanță a fost modificată la începutul acestui an, iar începând cu 1 august 2025 TVA-ul pentru cazare a crescut de la 9% la 11%.
FPTR transmite că această ediție aduce o extindere a programului în aproape toate stațiunile, în special în cele din sudul litoralului, precum Mangalia, Jupiter, Saturn și Vama Veche, unde a fost mărit numărul de locuri alocate.
Programul este susținut exclusiv de mediul privat.
Organizatorii spun că, spre deosebire de vârful sezonului, când prețurile sunt mai ridicate și plajele sunt aglomerate, luna septembrie aduce tarife reduse cu până la 60%, o atmosferă mult mai relaxată și servicii “la aceleași standarde de calitate”. Tot mai multe hoteluri pun la dispoziție pachete diversificate, de la cazare simplă la all inclusive.
Cât te costă cazarea la mare?
Ttarifele pentru o persoană pe noapte, pe stațiuni, în septembrie, conform FPTR:
- Eforie Nord, începand de la 53 lei (fără masă) hotel de 2* și 214 lei (all inclusive) hotel de 3*;
- Eforie Sud începând de la 81,5 lei (fără masă) hotel de 3* și 336,5 lei (all inclusive) hotel de 3*;
- Jupiter: începând de la 70 lei (cu mic dejun) hotel de 3* și 276 lei (all inclusive) hotel de 3*;
- Venus începând de la 70 lei (fără masă) hotel de 3*;
- Saturn începând de la 94,5 lei (fără masă) hotel de 2* și 214 lei (all inclusive) hotel de 3*;
- Mangalia începând de la 101 lei (fără masă hotel de 3*;
- Mamaia începând de la 69,5 lei (fără masă) hotel de 2* și 332 lei (all inclusive) hotel de 3*;
- Costinești începând de la 88 lei (fără masă) hotel de 3*;
- Vama Veche începând de la 79 lei (fără masă) hotel de 3*.
Tarifele pot crește în funcție de serviciile de masă și clasificarea hotelului ales. Până în prezent, 62 de unități de cazare au lansat oferte pentru programul “Litoralul pentru toți”, care pun la dispoziția turiștilor aproximativ 3500 de locuri de cazare pe noapte.
„Turismul românesc se află într-un moment de cumpănă. Pe de o parte, operatorii se confruntă cu taxe mai mari, cu reguli schimbate chiar în timpul sezonului și cu o campanie agresivă de denigrare a litoralului. Pe de altă parte, mediul privat rămâne unit și caută soluții concrete. «Litoralul pentru Toți» nu este o simplă campanie de marketing, ci un angajament real față de turiști. Luna septembrie aduce un litoral mai liniștit, mai accesibil și la fel de frumos, motiv pentru care îi invităm pe toți românii să profite de aceste oferte și să redescopere Marea Neagră într-o atmosferă relaxată și prietenoasă” a declarat președintele FPTR, Dragoș Răducan.
Rezervările se pot face direct la hoteluri sau prin agențiile partenere, iar plata se poate face inclusiv cu vouchere de vacanță. Lista unităților participante va fi publicată pe site-ul oficial FPTR: www.fptr.ro
F.P.T.R., membră a Confederației Patronale C.A.I.R., a fost înființată în 1992 și reunește 3.286 de angajatori cu 59.255 de salariați, reprezentând 34% din forța de muncă din domeniu, majoritar cu capital autohton.