Mai multe companii din industria automotive din judeţul Arad au notificat autorităţile cu privire la intenţia de a recurge la concedieri colective, invocând scăderea comenzilor pentru maşini electrice în Europa, iar unul dintre producătorii de componente a disponibilizat deja 97 de persoane, transmite Agerpres. Numele companiilor nu a fost dezvăluit.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Directorul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Arad, Marinel Henteş, a declarat joi, pentru Agerpres, că aproximativ 450 de angajaţi ar putea să fie disponibilizaţi, conform notificărilor făcute de şapte companii.

Concedierile vin pe fondul scăderii industriei auto în toată Uniunea Europeană și mai ales Germania – principala piață pentru firmele din vestul României.

Analize Economedia

Hidroelectrica logo
armament-romania
utilitati, electricitate, energie
Angajați, recrutări
inflatie
aparare militari
baraj Hidroelectrica
joburi, oameni, persoane, agitație, aglomeratie, locuri de muncă, muncă, angajatori, stradă
Neptun Deep
bursa, investitii, indici, cresteri, scaderi, investitori
calcule buget
Biserica fortificată din Bierțan) de Kayle Kaupanger
Economii, Bani, Tineri, Pușculiță
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume

„Au fost anunţate mai mult de 450 de disponibilizări în sectorul industriei automotive, în contextul în care s-au redus foarte mult comenzile pentru maşinile electrice. Aceste informaţii le am din discuţiile pe care le-am avut cu angajatorii, care ne notifică, potrivit legii, în perioada de preconcediere, adică în perioada aceea în care ei îşi pregătesc un număr de concedieri colective”, a spus Henteş.

El a precizat că până acum doar una dintre companii a recurs la concedieri, fiind afectaţi 97 de salariaţi, care şi-au depus dosarele de şomaj. Totuşi, spune directorul AJOFM, o mare parte dintre cei concediaţi ar putea fi preluaţi de alte companii cu acelaşi profil, care încă mai caută personal şi s-au arătat interesate de disponibilitatea persoanelor rămase fără loc de muncă.

Potrivit AJOFM, în prezent rata şomajului în judeţ este de 1,4%, fiind una dintre cele mai mici din ţară.

Pe de altă parte, platforma AJOFM Arad arată că sunt disponibile 789 de locuri de muncă la 199 de angajatori, cele mai multe în domeniile transporturi, construcţii, automotive şi comerţ.

Citește și:

ANALIZĂ Economedia Giganții industriei auto restructurează și concediază la nivel global. Care sunt efectele pe piața din România, cine e afectat și cine scapă?