Există concepte care, preluate în spațiul românesc, suferă o distorsiune atât de severă încât devin de nerecunoscut. Așa s-a întâmplat cu „guvernanța corporativă”. Creat pentru a proteja interesul public de ingerințele politice și pentru a aduce eficiență, transparență și profesionalism în administrarea companiilor de stat, acest instrument vital a fost în România deturnat, golit de conținut și transformat într-o imitație grosieră. Aplicarea guvernanței corporative în România seamănă tot mai mult cu logica manelelor: sunet puternic, versuri simple și o preocupare obsesivă pentru aparență, nu pentru conținut. Așa cum manelele ignoră armonia pentru efect, guvernanța corporativă românească ignoră rigoarea pentru spectacolul formal al procedurilor goale.
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
Guvernanța corporativă nu înseamnă formulare, comitete decorative și proceduri bifate mecanic. Ea presupune rigoare, responsabilitate, meritocrație și decizii bine fundamentate. Înseamnă ca statul, în rolul său de acționar, să ia decizii strategice pentru companiile publice pe baza unor criterii profesionale, nu a unor calcule de partid. Iar la acest capitol, România nu doar că nu a reușit să țină pasul cu lumea civilizată, dar a regresat la o epocă în care loialitatea personală era criteriul suprem de competență.
Privind către statele membre OECD, distanța ar trebui să ne facă să ne simțim jenați. Membrii consiliilor de administrație sunt selectați prin procese deschise, competitive, în baza unor standarde înalte de integritate și expertiză. Evaluarea performanței acestor consilii este anuală, riguros documentată și publică, bazată pe indicatori clari, atât financiari, cât și non-financiari. Transparența este o regulă de funcționare, iar guvernanța corporativă este o ancoră a stabilității economice, nu un instrument de propagandă electorală. Autoritățile tutelare (ministere, consilii județene, ADI-uri) se limitează la administrarea participațiilor, aprobarea bugetelor și, poate, a strategiilor de afaceri, lăsând la latitudinea profesioniștilor administrarea și conducerea executivă.
În România, selecțiile sunt aranjate, evaluările sunt inexistente (deși obligatorii) sau formale, iar rapoartele se scriu pentru a fi arhivate, nu analizate. Combinația toxică dintre clientelismul politic și formalismul birocratic a decredibilizat complet ideea de guvernanță corporativă. Miniștrii de linie nu doar că își exprimă public opinii despre funcționarea companiilor (lucru expres interzis de lege), dar unii dintre ei ignoră sau ironizează în mod deschis criterii de performanță prevăzute de lege, ceea ce trădează o crasă necunoaștere a cadrului legal care guvernează aceste entități. Pentru astfel de lideri, obligația de reținere în implicarea în deciziile operaționale ale companiilor din subordine pare o barieră incomodă, nu o garanție a profesionalismului.
AMEPIP, agenția creată pentru a profesionaliza guvernanța întreprinderilor publice – similară cu agenții similare din spațiul OECD -, există mai degrabă pe hârtie și pentru a promova interese de partid. Deși are atribuții legale generoase, impactul său în practică este minimal. Nu din cauza cadrului legal, care este compatibil cu bunele practici internaționale, ci din cauza supunerii instituționale față de voința politică. Cel mai notabil rezultat al agenției rămâne traducerea unui ghid de bune practici de pe site-ul OECD, în timp ce selecțiile pentru CA-uri și directori s-au desfășurat, în realitate, conform dorinței conducerii politice. Rezultatul? O instituție văzută ca decorativă, lipsită de autoritate și irelevantă în mecanismul decizional.
Niciun ministru sau alt conducător de autoritate publică tutelară nu a fost sancționat – nici măcar simbolic – pentru numiri nelegale sau pentru gestionarea defectuoasă a participațiilor statului. Aceasta în pofida faptului că inclusiv Comisia Europeană a semnalat, în mod repetat, nereguli grave în implementarea principiilor de guvernanță corporativă în România.
În acest context, nemulțumirea recent exprimată de Primul Ministru cu privire la inutilitatea AMEPIP poate fi înțeleasă, dar soluția nu este desființarea instituției. Se estimează că aproximativ 80% din personalul AMEPIP este format din persoane fără nicio legătură cu principiile sau standardele de guvernanță corporativă, deși, desigur, pot fi oameni de bună-credință. Problema centrală este lipsa de competență, suplinită de loialitatea față de partid.
Reforma reală ar putea începe cu retragerea persoanelor ajunse în cadrul AMEPIP cu susținerea PNL și angajarea unor profesioniști. De asemenea, ar putea fi accelerată selecția pentru președinte și cei doi vicepreședinți ai instituției (a treia, primele două fiind ratate de comisii de selecție care au avut teme de la șefii politici și ai căror membri au fost recompensați pentru „performanță” – punerea sub semnul întrebării a 380 milioane de euro pentru Romania) fără ca persoane din anturajul conducerii partidului să transmită mesajul că „selecția e aranjată” (motivul real pentru care nu participă profesioniști la selecție) sau comisia de selecție să închidă ochii la neconformitățile prietenilor politici.
Consider că abordarea noului Executiv în privința guvernanței corporative este profund greșită. Când ai de administrat circa 3.000 de entități economice, dintre care jumătate sunt practic muribunde, iar un sfert se află în suferință cronică, nu apelezi la vraci sau la oameni de partid fără expertiză. În astfel de situații, ai nevoie de cei mai buni „medici” – profesioniști autentici în guvernanță, strategie și redresare – care, desigur, nu sunt nici ieftini, nici ușor de găsit, dar sunt singurii capabili să salveze pacientul. Înfierarea cu mânie proletară a consiliilor de administrație nu ajută nici la profesionalizarea conducerilor și nici la identificarea reală a autorilor dezastrului din bugetul național. Dă bine la televizor și cam atât, însă costurile vor fi semnificative, îndepărtând și bruma de specialiști care ar putea contribui la redresarea situației.
Din cauza inutilității efortului, în România numărul real de specialiști autentici în guvernanță corporativă este extrem de redus, iar expertiza acestora a fost constant marginalizată. Cei cu potențial de exprimare a unor opinii, de design al sistemului și de monitorizare a acestuia au fost sistematic excluși din instituții și companii de stat, tocmai pentru că profesionalismul lor reprezenta un obstacol în calea rețelelor de influență politică. Modificările legislative au fost făcute aproape exclusiv în sensul diminuării obligațiilor prezente în OUG 109/2011, așa cum au fost gândite la momentul apariției actului legislativ. Oricum, aplicarea legii se face raportat la relațiile politice ale celor vizați. Există cazuri de acte ale companiilor aprobate în două zile, cu greșeli flagrante (ex. planuri de administrare cu lacune serioase) și acte perfect legale pe care AMEPIP le consideră greșite (este de notorietate faptul că deși sunt pe lista publică a AMEPIP de potențiali administratori, unele persoane au primit aviz negativ de la același AMEPIP în urma câștigării unor selecții).
În paralel, selecțiile pentru consilii de administrație sunt monopolizate de aceleași 2-3 firme de consultanță agreate politic, care gestionează contracte repetitive fără concurență reală. Firmele independente, inclusiv cele cu recunoaștere internațională, au fost excluse prin artificii procedurale și criterii restrictive. Cea mai eficientă metodă de excludere a competenței a fost prețul: costul plătit pentru selecția unui membru de CA a scăzut în unele cazuri sub 500 de lei – o sumă ridicolă, care echivalează cu un prânz de protocol și garantează un proces simulat, nu o evaluare profesionistă.
Această manelizare a guvernanței corporative nu este doar ridicolă, ci profund costisitoare. Companiile de stat rămân captive în ineficiență, generează pierderi anuale de miliarde, blochează investiții și perpetuează un model managerial păgubos. În loc să fie centre de excelență și inovație, aceste companii funcționează ca refugii pentru clientela politică, cu strategii de carton și borduri vopsite.
Guvernanța corporativă nu este un moft și nici o formalitate, ci o condiție de bază pentru dezvoltare durabilă. Între reforma autentică și spectacolul populist, statul român trebuie să aleagă: va acționa ca un investitor responsabil sau va continua să regizeze o parodie costisitoare, care ne lasă fără încredere, fără investiții și, mai grav, fără viitor.
Valeriu Ivan, analist economic, Centrul de Analiză și Prognoză pentru Orientări Strategice
Opiniile exprimate în această rubrică nu reprezintă neapărat poziția redacției.