Meta Estate Trust a obținut un profit net de 6,31 milioane lei, în primul semestru din 2024

Meta Estate Trust

Meta Estate Trust, companie de tip holding care activează în sectorul imobiliar și acționează ca un portal între piața imobiliară și piața de capital, a înregistrat în prima jumătate a anului 2024 un profit net de 6,31 milioane lei, dublu față de aceeași perioadă a anului trecut, potrivit unui comunicat de presă al companiei.

„Profitul net înregistrat este dublu în comparație cu aceeași perioadă a anului trecut, ajungând la 6,31 milioane lei, în timp ce capitalurile proprii au înregistrat un avans de 6%. Această performanță aduce pentru prima dată randamentul capitalurilor proprii anualizat, unul dintre indicatorii cheie pentru un model de afaceri precum cel al MET, la pragul de peste 10% (11,5%), în timp ce gradul de îndatorare rămâne sub pragul de 5%”,  spune Alexandru Bonea, CEO Meta Estate Trust.

Structura portofoliului de investiții Meta Estate Trust nu a înregistrat încă schimbări semnificative. Restructurarea portofoliului, începută încă de anul trecut, a fost demarată cu primele operațiuni de restructurare și dezinvestiții pentru cinci proiecte imobiliare, reducând astfel riscul expunerii MET în aceste investiții. Chiar și în acest context, valoarea totală a portofoliului de investiții a crescut cu 13%, pe fondul deciziilor strategice ale echipei de management Meta Estate Trust. Obiectivul echipei de management este să echilibreze dimensiunea și riscurile expunerilor din portofoliu.

Analize Economedia

Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1
investitii bani
Nokian+Tyres+Romania+factory+1st+tire+02
Elena Deacu
calculator, job, grafice

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: