Guvernul a aprobat miercuri o hotărâre prin care Ministerul Antreprenoriatului și Turismului (MAT) își reduce cu aproximativ 35% numărul de posturi, prin reorganizarea instituției, potrivit unui comunicat de presă al MAT.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Ministerul transmite că noua organigramă cuprinde, astfel, un număr maxim de 382 de posturi, exclusiv demnitarii și cabinetele acestora. Înainte de reorganizare, respectiv până la înființarea Agenției Române pentru Investiții și Comerț Exterior (ARICE), ministerul avea alocate 589 de posturi, din care 83 fiind dedicate Rețelei Economice Externe.

Comunicatul de presă transmite că ARICE a fost înființat prin Ordonanța de Urgență nr. 147/2022, având ca scop atragerea investițiilor străine directe și de portofoliu în România, promovarea comerțului exterior, precum și urmărirea investițiilor românești în străinătate. Agenția a preluat, prin divizarea parțială a MAT, atât activitățile, posturile, cât și personalul structurilor de specialitate, funcționând, în prezent, în subordinea Guvernului și în coordonarea primului ministru.

Analize Economedia

Hidroelectrica logo
armament-romania
utilitati, electricitate, energie
Angajați, recrutări
inflatie
aparare militari
baraj Hidroelectrica
joburi, oameni, persoane, agitație, aglomeratie, locuri de muncă, muncă, angajatori, stradă
Neptun Deep
bursa, investitii, indici, cresteri, scaderi, investitori
calcule buget
Biserica fortificată din Bierțan) de Kayle Kaupanger
Economii, Bani, Tineri, Pușculiță
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume

„MAT va continua să coordoneze, în schimb, activitățile din domeniul politicilor comerciale, o prioritate fiind aderarea României la Organizaţa pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică. În acest sens, personalul va elabora, promova și susține poziția națională în cadrul Comitetului specializat și a grupurilor de lucru ale acestui for interguvernamental, prin prisma atribuțiilor deținute.

Un alt element de noutate, prevăzut în actul normativ, se referă la profesiile liberale. Mai exact, MAT, prin strânsa colaborare cu alte organisme ale statului care au competență în domeniu, va avea rolul de a elabora și implementa politici publice, care să vină în sprijinul dezvoltării asendente a acestui sector”, se mai precizează în comunicatul de presă.