Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei a aprobat finanţarea a încă 24 creşe moderne şi eficiente din punct de vedere energetic, incluse în Programul guvernamental de construire de creşe „Sfânta Ana”, a anunţat, marţi, ministrul Cseke Attila, informează Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Potrivit unui comunicat al MDLPA cu aceste unităţi de învăţământ antepreşcolar, Ministerul Dezvoltării finanţează, până în prezent, în total 253 de creşe, dintre care una a fost deja construită şi predată autorităţilor locale, la sfârşitul anului trecut, la Fălticeni.

Astfel, arată sursa citată, în localităţile Teiuş (jud. Alba), Bran (jud. Braşov), Valu lui Traian (jud. Constanţa), Sic (jud. Cluj), Dragomireşti (jud. Dâmboviţa), Cristuru Secuiesc (jud. Harghita), Ciurea (jud. Iaşi), Cristeşti (jud. Mureş), Săbăoani (jud. Neamţ), Zăneşti (jud. Neamţ), Băneşti (jud. Prahova), Lipăneşti (jud. Prahova), Crişeni (jud. Sălaj), Jibou (jud. Sălaj), Tufeşti (jud. Brăila), Scorniceşti (jud. Olt), Frătăuţii Vechi (jud. Suceava), Vama (jud. Suceava) şi Zvoriştea (jud. Suceava) va fi construită câte o creşă mică (pentru câte 40 de antepreşcolari), precum şi alte cinci creşe medii (pentru 70 de antepreşcolari) în Botoşani, Bonţida (jud. Cluj), Lunguleţu (jud. Dâmboviţa), Turceni (jud. Gorj) şi Odorheiu Secuiesc (jud. Harghita).

Analize Economedia

calcule buget
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant

„Prin construcţia acestor 24 creşe, creăm 1.110 de noi locuri pentru copiii din aceste localităţi. Ministerul Dezvoltării construieşte creşe moderne şi prietenoase cu mediul înconjurător, în care energia necesară va proveni parţial din surse regenerabile”, a precizat ministrul dezvoltării, citat în comunicat.

Conform MDLPA, în 2021, Ministerul Dezvoltării a demarat un amplu program pentru construirea de creşe, prin care vor creşte semnificativ locurile din creşele de stat.