Ministerul Finanţelor Publice propune, într-un proiect de OUG, prelungirea aplicării taxării inverse pentru operaţiunile prevăzute în legislaţia naţională până la data de 31 decembrie 2026, având în vedere că mecanismul taxării inverse este considerat un instrument util în vederea combaterii fraudei în domeniul TVA, transmite Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

„Actul normativ comunitar în baza căruia a fost prelungită posibilitatea statelor membre de a aplica taxarea inversă pentru aceste operaţiuni, până la 31 decembrie 2026, a fost adoptat de către Consiliul Uniunii Europene sub forma Directivei (UE) 2022/890 a Consiliului din 3 iunie 2022 de modificare a Directivei 2006/112/CE în ceea ce priveşte prelungirea perioadei de aplicare a mecanismului opţional de taxare inversă în legătură cu livrările de anumite bunuri şi prestările de anumite servicii care prezintă risc de fraudă şi a mecanismului de reacţie rapidă împotriva fraudei în domeniul TVA, care a fost publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L155 din data de 8 iunie 2022, Având în vedere riscul de întrerupere a aplicării măsurii se propune promovarea actului normativ astfel încât să se asigure continuarea aplicării măsurii şi după data de 30 iunie 2022″, se menţionează în proiectul Ordonanţei de Urgenţă privind modificarea unor acte normative, care se află pe ordinea de zi a şedinţei de Guvern de vineri.

Printre operaţiunile vizate de această măsură se numără livrarea de cereale şi plante tehnice, inclusiv seminţe oleaginoase şi sfeclă de zahăr, care nu sunt în principiu destinate ca atare consumatorilor finali, transferul de certificate de emisii de gaze cu efect de seră, livrarea de energie electrică către un comerciant persoană impozabilă (persoana impozabilă a cărei activitate principală, în ceea ce priveşte cumpărările de energie electrică, o reprezintă revânzarea acesteia şi al cărei consum propriu de energie electrică este neglijabil), transferul de certificate verzi, pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie, furnizările de telefoane mobile, şi anume dispozitive fabricate sau adaptate pentru utilizarea în conexiune cu o reţea autorizată şi care funcţionează pe anumite frecvenţe, fie că au sau nu vreo altă utilizare, furnizările de dispozitive cu circuite integrate, cum ar fi microprocesoare şi unităţi centrale de procesare, înainte de integrarea lor în produse destinate utilizatorului final, furnizările de console de jocuri, tablete PC şi laptopuri.

Analize Economedia

calcule buget
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant

De asemenea, proiectul de Ordonanţă mai prevede introducerea în legislaţia naţională a unei prevederi referitoare la pragul maximal al concentraţiei alcoolice de 8,5 % vol., pentru care se pot aplica accize reduse la orice tip de alte băuturi fermentate, necarbonatate sau spumoase, având în vedere că Directiva 92/83/CEE a Consiliului din 19 octombrie 1992 privind armonizarea structurilor accizelor la alcool şi băuturi alcoolice, prevede că statele membre pot aplica accize reduse la orice tip de alte băuturi fermentate necarbonatate sau spumoase, cu o concentraţie alcoolică pe volum de sub 8,5% vol.