Peste 22,9 miliarde euro au fost încasate de România, până la sfârșitul anului 2023, în cadrul Programelor gestionate de MIPE în perioada 2014-2020. Astfel, rata de absorbție a fost de 93,24% la sfârșitul anului trecut, anunță reprezentanții ministerului.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

“Reamintim că 2023 a fost ultimul an în care au putut fi realizate cheltuieli eligibile pentru a fi decontate din fondurile europene în cadrul proiectelor finanțate în exercițiul financiar multianual 2014-2020.
Cea mai mare rată de absorbție la finalul anului trecut a fost înregistrată de Programul Operațional Infrastructură Mare – 99,83%”, transmit reprezentanții ministerului.

Aceștia precizează că autoritățile de management vor continua să solicite Comisiei rambursarea cheltuielilor eligibile realizate în cadrul proiectelor, iar rata finală de absorbție va fi calculată în momentul acceptării de către Comisia Europeană a documentelor pentru închiderea fiecărui program în parte.

Analize Economedia

Hidroelectrica logo
armament-romania
utilitati, electricitate, energie
Angajați, recrutări
inflatie
aparare militari
baraj Hidroelectrica
joburi, oameni, persoane, agitație, aglomeratie, locuri de muncă, muncă, angajatori, stradă
Neptun Deep
bursa, investitii, indici, cresteri, scaderi, investitori
calcule buget
Biserica fortificată din Bierțan) de Kayle Kaupanger
Economii, Bani, Tineri, Pușculiță
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume

Detalii despre stadiul absorbției fondurilor UE AICI