Ministerul Transporturilor confirmă că au fost excluse, totală sau parțial, proiecte de infrastructură din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), însă susține că România nu trebuie să dea înapoi, ci anumite proiecte  rămase vor fi finanțate integral din PNRR, fără a mai necesita cofinanțare de la buget. Anunțul vine după ce loturi de autostradă din Autostrada Transilvaniei A3, Autostrada Moldovei A7 și Autostrada Unirii A8 au fost scoase din PNRR din cauza problemelor la procedurile de achiziție.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Informațiile Economedia arată că pentru 12 contracte de achiziții publice au existat necorelări între documentele publicate în platforma națională de licitații publice SICAP și platforma europeană de licitații publice – Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE), acesta fiind motivul care a dus la pierderea banilor europeni pentru aceste proiecte.

Însă Ministerul Transporturilor susține însă că pierderea sumelor din PNRR nu este cauzată de „erori administrative sau de slaba gestionare a proiectelor”. „Conform instituției, schimbările sunt cauzate de anumite necorelări tehnice între sistemul european de achiziții (JOUE) și cel național (SICAP), în special privind vizibilitatea publicării unor erate”, arată instituția.

Analize Economedia

România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii afirmă că „România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor”.

„În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Europene, s-a stabilit că proiectele care rămân în PNRR vor fi finanțate integral din fonduri europene, fără a mai necesita cofinanțare din bugetul de stat”, a transmis instituția.

MT mai transmite că ajustările financiare necesare – determinate de creșterile de prețuri la materialele de construcție, energie și carburant – vor fi acoperite din fonduri europene, conform prevederilor Ordonanței de Urgență nr. 64/2022.

Conform instituției, proiectele care rămân finanțate 100% din PNRR sunt:

Infrastructură rutieră:
• Autostrada Moldovei (A7), tronsoanele Focșani – Pașcani;
• Autostrada Lugoj – Deva (A1), secțiunile D și E (tunelurile de la Margina – Holdea).
Infrastructură feroviară:
• Toate cele 4 loturi ale tronsonului CF Cluj – Episcopia Bihor;
• Un lot din tronsonul CF Arad – Timișoara – Caransebeș (Lugoj – Timișoara).

Ministerul confirmă că au fost excluse parțial sau total proiecte din PNRR, însă subliniază că nu va fi returnată nicio sumă deja cheltuită.

„Astfel, România nu va rambursa cei 2,3 miliarde de euro investiți până în prezent în proiectele deja finalizate sau aflate în stadiu avansat de execuție.
Printre acestea se numără:
• Autostrada Buzău – Focșani (A7) – finalizată și deschisă circulației;
• Lotul 1 al Autostrăzii Ploiești – Buzău (A7) – finalizat și dat în circulație;
• Secțiunile Leghin – Moșca și Târgu Mureș – Miercurea Nirajului (A8);
• Secțiunile Nădășelu – Poarta Sălajului (Autostrada Transilvania);
• Loturile 1, 3 și 4 din tronsonul CF Arad – Timișoara – Caransebeș”, a transmis instituția.

Conform ministerului, toate aceste proiecte vor fi continuate și duse la bun sfârșit prin Programul Transport 2021–2027 sau din alte surse europene, convenite împreună cu Comisia Europeană.

Ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Ciprian Șerban, a declarat: „Proiectele importante pentru România merg mai departe, cu finanțare europeană. Deciziile luate în dialog cu Comisia Europeană asigură predictibilitate și continuitate în investițiile din infrastructură, iar românii vor beneficia de ele, fără povara unei cofinanțări din bugetul național.”

Citește și:

EXCLUSIV Ce loturi de autostradă pierd finanțarea din PNRR / 12 contracte de achiziții cu probleme, pe Autostrada Transilvania A3, Autostrada Moldovei A7 și Autostrada Unirii A8 / Cristian Pistol: Nu e vina CNAIR – DOCUMENTE

BREAKING Segmente din Autostrada Moldovei A7 și Autostrada Unirii A8 au fost scoase din PNRR, din cauza problemelor la procedurile de achiziție