Ministrul Agriculturii Petre Daea a anunţat că ajutorul primit de fermieri de la Comisia Europeană va fi dublat de la bugetul statului, urmând să fie realizat un act normativ în acest sens, în contextul importului de cereale din Ucraina, transmite News.ro.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

„Lucrurile s-au stabilit. Prima tranşă, primul ajutor a venit, ajutorul respectiv l-am dublat cu sume de la bugetul statului, am pus în mişcare actul normativ, actul normativ pentru sprijinul fermierilor pentru stocurile de cereale, de grâu practic, aici ne-am îndreptat. (…) Vor veni sume suplimentare. Nemulţumirea este la toată lumea, nu este numai la fermierii români”, a declarat ministrul Petre Daea, întrebat sâmbătă la Digi 24 când soseşte a doua tranşă de despăgubiri pentru fermieri de la Comisia Europeană.

Chestionat dacă poate pune despre ce sumă este vorba, Petre Daea a răspuns: „Până la această dată există acest sprijin care va fi distribuit la fermierii români în următoarele zile pentru că cunoaştem nivel sumelor respectiv”.

Analize Economedia

calcule buget
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant

„Datorită intervenţiei pe care a avut-o preşedintele Klaus Iohannis la Consiliul European, România şi nu numai România, intră într-un sprijin suplimentar cu sume care s-au discutat şi care se prelucrează acum la Comisia Europeană, urmând ca pe baza acelor comunicări pe care le vom primi de la Comisia Europeană să realizăm actul normativ şi noi să fim pregătiţi din acest punct de vedere pentru a veni şi cu sume suplimentare. Alături de acest sprijin concret aşteptăm pe data de 19 este o structură de decizie la nivelul Uniunii Europene prin care se stabilesc regulile juridice cu privire la comerţul care se realizează cu cereale din Ucraina. Din acest punct de vedere am contribuit pe de o parte la promovarea unor soluţii plus discuţiile concrete şi tehnice pe care le-am avut”, a completat ministrul Agriculturii.

Miniştrii Agriculturii din Polonia, Bulgaria, Cehia, România, Slovacia şi Ungaria au discutat vineri în videoconferinţă despre situaţia creată pe pieţele celor 6 state membre de importul produselor agroalimentare din Ucraina. A fost convenit ca aceste probleme să nu fie abordate separat, ci în mod unitar de către cele şase state membre, anunţă Ministerul român al Agriculturii.

Pe 5 aprilie, prim-ministrul Nicolae Ciucă a anunţat, în şedinţa de Guvern, că a semnat împreună că omologii din Polonia, Bulgaria, Ungaria şi Slovacia o scrisoare care a fost înaintată preşedintei Comisiei Europene Ursula von der Leyen în care îşi exprimă preocupările faţă de dificultăţile cu care se confruntă fermierii din România şi din celelalte ţări menţionate. „Este vorba despre o scrisoare prin care propunem un set de măsuri care să reducă dezechilibrele create în piaţă de importurile masive de cerealele din Ucraina şi, desigur, de măsuri care să vină în sprijinul fermierilor din ţara noastră”, a mai explicat şeful Executivului.

Iniţial, Comisia Europeană anunţase că vrea să recurgă la o rezervă de criză pentru a sprijini fermierii din Polonia, România şi Bulgaria, o rezervă în valoare totală de 56,3 milioane euro, finanţată din rezerva Politicii Agricole Comune (PAC), pentru a compensa pierderilor economice datorate creşterii importurilor de cereale şi oleaginoase venite din Ucraina şi pentru a limita impactul dezechilibrelor pieţei.

Prin urmare, CE a propus atunci alocarea sumei de 29,5 milioane euro pentru Polonia, suma de 16,75 de milioane euro pentru Bulgaria, iar 10,05 milioane euro pentru România. Totodată, Comisia Europeană va autoriza cele trei state să dubleze sumele alocate, prin ajutoare de stat.

sursa: News.ro