Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei Adrian-Ioan Veştea a semnat, joi, 52 de noi contracte de finanţare prin Programul Naţional de Investiţii „Anghel Saligny”, în valoare totală de 690.835.997,86 de lei, transmite News.ro.
 

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Contractele, semnate împreună cu o parte dintre beneficiarii proiectelor, vizează atât modernizarea drumurilor de interes local, cât şi înfiinţarea sau modernizarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă, a reţelelor de canalizare menajeră, a staţiilor de epurare şi a sistemelor de distribuţie a gazelor naturale, arată comunicatul de presă al MDLPA.
 

„Aceste proiecte li se alătură celorlalte 3.416 contracte semnate până în prezent, pentru dezvoltarea localităţilor şi creşterea calităţii vieţii oamenilor”, a precizat ministrul Adrian-Ioan Veştea, conform sursei citate.

Analize Economedia

Hidroelectrica logo
armament-romania
utilitati, electricitate, energie
Angajați, recrutări
inflatie
aparare militari
baraj Hidroelectrica
joburi, oameni, persoane, agitație, aglomeratie, locuri de muncă, muncă, angajatori, stradă
Neptun Deep
bursa, investitii, indici, cresteri, scaderi, investitori
calcule buget
Biserica fortificată din Bierțan) de Kayle Kaupanger
Economii, Bani, Tineri, Pușculiță
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume