Ministrul Economiei, Claudiu Năsui, critică în termeni duri viitorul program naţional de investiţii care va fi implementat după modelul Programului Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL), el susţinând că în cele două programe naţionale în cadrul cărora au fost alocate fonduri guvernamentale localităţilor „s-a furat”. Năsui consideră că subiecte precum alocarea de bani publici unui astfel de program ar trebui să-i preocupe pe români, mai degrabă decât trecutul premierului.
Întrebat miercuri seară, într-o emisiune televizată, cum comentează dezvăluirile privind trecutul premierului care a fost reţinut, în SUA, pentru conducere sub influenţa alcoolului, ministrul Economiei, Claudiu Năsui, a răspuns că sunt alte subiecte care ar trebuie să îi intereseze pe români, el dând ca exemplu viitorul program naţional de investiţii prin care autorităţile locale vor primi bani de la Guvern.
„Din câte am înţeles, este vorba despre o contravenţie. (…) Cred că sunt ştiri care afectează mult mai puternic viaţa românilor, inclusiv unele legate de guvernare. Ştirea zilei, cel puţin din punctul meu de vedere ca ministru al Economiei, e mai mult grandiosul PNDL 3 care se pregăteşte în momentele acestea şi cred că asta ar trebui să ne preocupe mult mai tare decât, până la urmă, o contravenţie, îi zic eu. Pare a fi o faptă care s-a întâmplat acum foarte mult timp, în tinereţea premierului, cred că ceea ce ne pasă mult mai tare este viitorul şi mai ales că banii aceia din viitorul măreţ PNDL vor fi tot din banii noştri”, a afirmat ministrul Economiei, la Antena 3.
Claudiu Năsui a menţionat că nu a „susţinut niciodată PNDL”.
„Nu am susţinut niciodată PNDL. Ţara aceasta a trecut deja prin două valuri de PNDL: PNDL 1, PNDL 2 şi acum avem PNDL 3. Vedem exact rezultatele primelor două PNDL-uri şi vedem toate problemele lor, vedem exact efectul pe care le-au avut în România. Niciodată nu am susţinut PNDL”, a adăugat Năsui.
Ministrul Economiei a menţionat că, dacă sunt consultate rapoartele Curţii de Conturi, dar şi din dezvăluirile făcute în presă referitoare la PNDL „e vorba totuşi de un program din care s-a furat”.
„E vorba, totuşi, de un program din care s-a furat, putem să zicem cuvântul acesta în momentul în care un bec costă 2.000 de euro, în momentul în care faci parcuri în mijlocul la nicăieri, în momentul în care faci terenuri de fotbal în pantă, borduri peste borduri, dublu, triplu etajate, toate astea sunt PNDL şi românii trebuie să ştie că ăştia sunt bani care au ieşit din buzunarul lor”, a susţinut ministrul Economiei.
El a adăugat că „avem o problemă cu deficitul bugetar”, spunând că acesta este mare, iar în acest context dezvoltarea locală se poate face şi prin proiecte derulate din fonduri europene, aşa cum s-a întâmplat în alte ţări din Uniunea Europeană.
Întrebat dacă va continua colaborarea cu primul ministru în situaţia în care Florin Cîţu nu renunţă la implementarea acestui program, ministrul Economiei a răspuns că „aici este o chestiune de decis în forurile decizionale ale partidului”.